Posts tagged vacanta

la Pașapoarte

pocitania

Statul Român, în grija să constantă și susținută pentru bunăstarea cetățenilor, le cere acestora să-și reînnoiască pașapoartele des.

Pașaportul adultului e valabil cinci ani – nu zece, ca-n restul țărilor civilizate la care tînjim.

Iar copilul – dragul de el, viitorul Țării noastre – primește pașaport valabil trei ani. Deci, părinții, din trei în trei ani, plătesc ditai taxele și înfruntă ditai cozile. Elegant: nu contează că alte state au socotit că același copil se poate folosi de un pașaport cinci sau chiar șase ani!

Așadar, fii-mea, care trece-a doua, e deja la al treilea pașaport: dacă mă gîndesc bine, are mai multe ca mine.

Să vedem însă cum ne-ntîmpină Statul pe noi, cei care vrem să ne facem pașapoarte așa de des!

În primul rînd, Statul a pus serviciul pașapoartelor într-un loc accesibil din București: în Pipera – Iorga nu mai lucrează de trei ani buni.

La Pașapoarte, în Pipera, n-ai cum s-ajungi cu transportul în comun, dacă ai copii după tine; trebuie să-i trambalezi două stații prin soare – că mergi mai repede pe jos, decît cu autobuzul 135 luat de la metrou. Deci, dacă n-ai mașină, ai încurcat-o.

Statul a grupat – în aceeași sinistră locație – serviciul Pașapoarte pentru București și pentru Ilfov; deci dacă locuiești în Jilava ori Bragadiru ți-e chiar ușor să faci o călătorie de plăcere pînă-n Pipera, nu?

Același Stat ține – tot acolo – și permisele de conducere, și înmatriculările; la fel: atît pentru București, cît și pentru Ilfov: ce haos e.

Statul, însă, nu-i hain: oferă cetățenilor posibilitatea să-și facă pașapoarte și la ei în sector; cîte o unitate a evidenței populației face și pașapoarte. Simpatic foc, însă, este faptul că acum – vara, cînd oamenii se-nghesuie la cozi – Statul a închis ghișeele din sectoarele 2 și 5.

Mai este și sediul din Piața Amzei. Aici, Pașapoartele au primit, la cucurigu-pe-un hol, cîteva ghișee; nu poți urca cu un cărucior de bebeluș, să știți: dar măcar poți ajunge mai lesne, aflîndu-te în centrul orașului.

Și apoi, desigur, vin cozile

Cu toate astea-

Cu toate astea, deunăzi, le-am făcut pașapoarte celor mici petrecînd în total un sfert de oră: politicos, civilizat și agreabil.

Pe bune! Cum?

Fiindcă același Stat a reușit să pună în funcțiune programarea on-line (se făcea de ceva timp la Pipera; dar de o săptămână este operațională și-n Amzei). Intri peepasapoarte și-ți faci programare. Și te duci direct la ghișeul care servește programările on-line, la ora stabilită. Dai actele, faci poza, pleci acasă bucuros că e simplu.

E simplu – și merită lăudat.

În vacanţă II - singuri

Am văzut ce presupune o vacanţă cu-n bebe după tine.

Hai să vedem ce-ar trebui să faci atunci cînd pleci în vacanţă fără… Pui pariu că-i mai greu?

Întîi de toate, să zicem c-ai rezolvat problema cu cine laşi copilul. Ştii: cu bunicii, cu dădaca, cu cine ai mai multă-ncredere.

Dacă pîn-acuma copilul vostru a stat tot timpul cu voi, şi niciodată n-a petrecut măcar o noapte-n grija altcuiva trebuie să faceţi un experiment înainte! - să vedeţi cum reacţionează, ce învaţă din asta, cum vă primeşte înapoi. E o experienţă şi pentru persoana cu care-l veţi mai lăsa şi-n continuare - toată lumea are de cîştigat.

Dacă totul merge bine, şi sînteţi gata de plecare, ce aveţi de făcut?

  • Verificaţi dacă cei ce vor sta cu copilul ştiu ce-au de făcut: ştiu să-i facă mîncare, ştiu să-l spele, să-l adoarmă, să-l liniştească, să-i dea jucăriile - şi să i le ia cînd e cazul!, să nu se piardă cu firea…
  • Lăsaţi scris tot - programul zilnic, cum se face mîncarea, unde sînt medicamentele, telefonul medicului de familie, minime instrucţiuni de prim-ajutor - iată cîteva spicuiri…

BIBEROANELE trebuie spălate până nu mai rămâne nicio urmă de lapte pe ele. În resturile de lapte se dezvoltă o bacterie care este periculoasă.

În cazul în care PLÂNGE MULT, încercaţi să îi distrageţi atenţia cu o jucărie sau cu un obiect pe care nu l-a mai văzut. Când plânge mult, cel mai bine este să fie dusă în dormitor, unde să o calmeze o singură persoană (cu cât e mai multă lume în jur, cu atât se calmează mai greu).

În cazul în care se îneacă cu mâncare, TREBUIE ÎNTOARSĂ CU FAŢA ÎN JOS ŞI CAPUL MAI JOS DECÂT CORPUL.

La întoarcerea de afară, înainte de masă şi de culcare (inclusiv după masă) trebuie spălată întotdeauna pe mâini.

În cazul în care credeţi că are febră, SUNAŢI.

DACĂ NU POATE RESPIRA din cauza mucilor, trebuie NEAPĂRAT (oricât plânge şi protestează) să îi puneţi în nas o fiolă de ser fiziologic, jumătate într-o nară şi jumătate în cealalată nară.

În cazul în care se irită la funduleţ, trebuie dată cu NIDOFLOR înainte de a o da cu cremă.

LAPTELE nebăut se aruncă. Mâncarea care a rămas de la o masă (cereale, legume, fructe) se aruncă.

  • Activaţi-vă roamingul şi verificaţi activarea lui - dacă plecaţi din ţară.
  • Nu lăsaţi copilul c-o singură persoană - ci cu minim două.
  • Aveţi grijă să fie de toate-n casă: mîncare, lapte, scutece, medicamente… aveţi grijă să fie de toate şi pentru cei care vor sta cu copilul!
  • Lăsaţi destule haine curate disponibile.
  • Vorbiţi cu prieteni de încredere (dacă se poate să stea şi-n apropiere…) să fie, în principiu, dispuşi să dea o mînă de ajutor, dacă e cazul: să ajute la un drum cu maşina, să vină să stea cu copilul vreo juma’ de oră, să cumpere ceva necesar şi neprevăzut.

… şi-ncercaţi să nu vă simţiţi vinovaţi c-aţi plecat în vacanţă fără copil; da’ pentru asta nu sînt sfaturi…


În vacanţă

Să pleci, pentru prima dată, în vacanţă cu copilul tău e greu. Probabil c-ai mai făcut cîteva drumuri lungi, însă acum o să ai mai multe de pregătit.

Mai jos sînt niscaiva sfaturi; se aplică în special unei vacanţe de cîteva zile la mare, în România.

Întîi de toate, caută un loc despre care ştii că se potriveşte vacanţei cu copilul tău mic. Hotelurile noastre nu-ţi oferă nici o facilitate: n-au un loc unde să-ncălzeşti laptele, unde să speli fructele, unde să întinzi hainele. O soluţie rezonabilă sînt pensiunile: tocmai am scris despre 2 Mai şi despre specializarea unor pensiuni de-acolo în turismul familial. E bine să mergi într-un loc unde ştii la ce să te-aştepţi - dacă cineva a mai fost acolo şi-ţi recomandă locul, e perfect.

O idee e să pleci împreună cu nişte prieteni buni, care au şi ei un copil. Copiii se cunosc, şi-n plus, ca să zic aşa, în loc să fiţi 2 la 1, o să fiţi 4 la 2; parcă e altceva, nu?

Pregătirile: ai nevoie de multe lucruri!

  • haine: multe. subţiri, groase, de ploaie, de vînt. poate n-o să poţi spăla şi usca acolo. mai ales, nu uita pălăriuţele!
  • lapte praf şi mîncare: anumite sortimente se găsesc mai greu, aşa că mai bine ia de-acasă în plus
  • biberoane, vase, linguriţe - şi ustensile de spălat!
  • medicamente: ceva împotriva febrei, împotriva constipaţiei - doctorul ştie mai bine.
  • loţiuni de plajă, de după plajă - cu factor de protecţie mare.
  • umbrelă de plajă, poate un cort, poate o piscină gonflabilă.
  • jucării - cele preferate, dar şi unele noi, ca să-l ţii ocupat la drum.
  • oliţă, prosoape.
  • caruţul şi mai ales scaunul de maşină!

O să vezi că doar lucrurile copilului ocupă un portbagaj întreg; îngesuie-le cum poţi - e mai bine să ai lucruri în plus. Pune în portbagaj, în spate, cît mai multe şi ia în maşină lucrurile care-ţi trebuie la drum (cîteva rînduri de haine de schimb, ceva mîncare, apă, jucării).

Dacă plecaţi împreună cu prietenii puteţi împărţi unele bagaje în ambele maşini. Nu plecaţi cu o singură maşină.

La drum:

  • cel mai bun sfat e să nu pleci la mare în weekend, ci la începutul săptămînii - şi să nu te întorci duminica.
  • pleacă noaptea; e mai răcoare şi sînt şanse mari ca copilul tău să doarmă cea mai mare parte a drumului.
  • dacă ai de ales între un drum mai lung - dar mai gol şi mai sigur, şi unul mai scurt - dar cu posibilităţi de ambuteiaje, nu risca - mai sigur e mai bine
  • la întoarcere, pleacă cît poţi de tîrziu posibil - dacă e caniculă. Chiar dacă ai aer condiţionat, încearcă să ţii maşina la umbră în ziua plecării. O idee e să o răceşti rapid cu nişte apă rece aruncată pe plafon şi geamuri.

Pe plajă:

  • dimineaţa devreme şi dup-amiaza tîrziu e cel mai bine.
  • încearcă să respecţi programul de somn şi masă al copilului; o să fie greu odată întors acasă.
  • foloseşte loţiune de soare tot timpul, chiar şi cînd ieşi la plimbare sau la masă.
  • un drum prin soare pînă la plajă de peste un sfert de oră e bine să-l incluzi în timpul efectiv de plajă.
  • dacă plaja e mai departe, poţi lua maşina (dacă poţi parca lîngă plajă, fireşte).
  • umbrelă sau cort - neapărat.
  • piscina gonflabilă se umflă uşor - dar se dezumflă greu!
  • nu uita că seara se lasă răcoare.

În mod sigur n-o să fie uşor; da’ frumos o să fie. Fă poze multe!

Pensiunea Roxana, 2 Mai

Încă nu am văzut, la noi, hoteluri sau resort-uri dedicate familiilor cu copii. Asta nu înseamnă că nu sînt locuri unde e mai mare dragul să-ţi faci vacanţa cu cei mici.

2 Mai e, probabil, cea mai faină destinaţie pentru o vacanţa la mare a unei familii. Cu toate că satul e, la prima vedere, neprietenos (străzile sînt pline de praf, pe marginea şoselei nu sînt trotuare), locul e foarte plăcut - şi copiilor le place!

2 Mai e plin de pensiuni care au început să ofere mai mult familiilor cu copii mici: locuri de joacă, bucătării pentru prepararea mîncării - şi tot aşa.

Însă ca pensiunea Roxana, mai rar. Locul e, parcă, gîndit să fie o destinaţie de familie. Are o curte plină de iarbă şi de piersici, caişi şi meri, are foişoare mari, are loc de joacă cu leagăne, tobogan, căsuţe pentru copii, trotinete, are o ditamai bucătăria cu trei aragazuri, are apă caldă tot timpul - are tot ce vrei.

Pensiunea Roxana e plină mereu - n-are nevoie de altă reclamă. N-am prea văzut pe cineva care să vină acolo fără copii. Cei care vin, se şi întorc - şi au de ce.

La drum: alţii ştiu mai bine

Pînă n-o faci, nu ştii cum este. Dar nişte sfaturi sînt binevenite. Le găsiţi aici: babygoes2.

Despre cînd e mai bine să pleci cu maşina la drum, despre de cînd să-ncepi să-ţi planifici vacanţa, despre ce să iei în bagaj, despre ce-ai putea să cumperi pe drum, despre avioane, despre lucruri la care nici nu te-ai fi gîndit c-ar fi trebuit să te gîndeşti…

Pe babygoes2 găsiţi şi un director web.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive