Posts tagged jucarii

D-Toys: bravo lor!

Sigur aţi văzut numele şi sigla asta în colţul vreunei cutii cu jocuri:

D-Toys este o firmă românească, din Sfîntu Gheorghe. Face - de ani buni - felurite jocuri frumoase; se pricepe de minune la puzzle-uri, la cărticele, la chestii frumos tipărite şi frumos colorate.

Se întîmplă să-i cunosc şi să lucrez cu ei, de multă vreme, aşa că mi-e uşor să-i laud în cunoştinţă de cauză.

familia modernă nu e fericită

… iată dovada!

deci: ori vrei o familie modernă… ori o familie fericită !

de aici

Duni naşte ouă

Fiindcă nu-s atît de multe jucăriile vorbitoare în limba română, Piticul povestitor Duni e de luat în seamă; ştie 8 poveşti, cîntă şi are şi o cărticică destul de drăguţă.

Îşi face bine treaba, zic eu. E un pic strident - dar n-ai ce-i face! Nu-i perfect (dar cine e?) pentru că ne-nvaţă că mama raţă… dar vedeţi mai jos:

Duni e produs de Alday. MiniBlu l-a avut mult timp la promoţie.

Teatru de păpuşi

… nu trebuie să fii un geniu al bricolajului ca să-ţi faci un teatru de păpuşi. E de-ajuns să ai (şi de obicei ai!) un carton mai mare pe care să-l decupezi şi să-l întăreşti - şi te-ai ales cu o scenă. Iar cortina o lipeşti în spate. Mai pui vreun abţibild - sau douăzeci…

Şi după un sfert de oră iese ceva cam aşa:

… un teatru de păpuşi care-şi face treaba de minune!

Sigur, poţi să-ţi şi cumperi unul, dacă vrei.

Chestii de desenat

Grozav ce le place ălor mici să scrie, să picteze, să mînjească peste tot!

După ce-ai ascuns creioanele, markerele, pixurile… ce faci? Încerci să găseşti ceva care să facă cît mai puţine pagube-n casă!

Adică carioci şi acuarele lavabile, pixuri cu apă…

Există. GALT e o firmă care face multe chestii de-astea. La noi le aduce ErFi.

Jucării: Casa Retro

Casa Retro e un magazin mic, dar plin-ochi de jucării: s-ar putea să fie locul unde găsiţi cele mai multe jucării de-construit-chestii, de bricolaj, de inteligenţă:

Casa Retro e în Piaţa Victoriei - pe o străduţă mică ce dă din Iancu de Hunedoara.

Adresa, programul de lucru - la ei pe site.

Quercetti

Quercetti e o firmă italiană de jucării. Fac multe, dar printre cele mai reuşite sînt puzzle-urile din gama Fantacolor:

În România, puteţi comanda jucăriile de pe site-ul ErFi, care este al importatorului.

Cadouri!

Vine Moş Nicolae, vine Moş Crăciun. Cu siguranţă v-aţi gîndit la cadouri; şi nu e o idee deloc rea să le luaţi de dinainte. Marile magazine încep să amenajeze standuri suplimentare de jucării încă de la începutul lui Noiembrie, ceea ce-nseamnă că deocamdată puteţi să cumpăraţi în linişte.

Însă… cîte jucării cumpăraţi? Nu cumva prea multe? Pentru că tot de pe Alpha Mummy vine şi articolul următor - care-ţi dă niţel de gîndit! - These kids have TOO MANY SODDING TOYS:

Personally, I think a child needs two dolls - so that they can go on adventures together - a pencil, and a notepad. That’s it. Everything else is decadent Western corruption. When I was a child, we made our own amusements: drinking vinegar pretending it was whisky, flooding the garden with a hose, spitting contests. Punching each other really quite hard. Permanently mentally disturbing each other with constant, low-level psychological warfare…

Muzeul jucăriilor

Nu ştiam de el pînă nu am citit un articol azi pe AUTOMOBILIA - un blog despre maşinile istorice şi lumea lor.

Da, Muzeul jucăriilor există. Reţeta e veche de cînd lumea - colecţionari, pasionaţi, şi multă muncă.

ASOCIATIA MUZEUL JUCARIILOR doreste realizarea unui muzeu virtual al jucariilor in care fiecare “pastrator” al unui prieten drag al copilariei poate sa-l expuna alaturi de o mica poveste.

Daca dumneavoastra aveti jucarii dragi, pline de amintiri ale copilariei, va rugam sa ne contactati si astfel muzeul nostru virtual se va imbogati.

Muzeul Jucăriilor poate fi vizitat şi online - iată colecţia lor aici.

Felicitări!

Jucării: ce fac alţii bun

Cînd e vorba de jucării, ţi se pare că lumea e plină de ele, că ai de unde alege.

Dar nu e chiar aşa.

E plină lumea de ele - dar cîte dintre ele nu sînt decît chinezării ieftine şi proaste? Cîte din magazinele de jucării vînd doar cîteva sortimente, şi alea mai scump decît ar trebui? De cîte ori v-a ţinut o jucărie doar trei zile?

Şi ce poţi face? Să cumperi doar jucării scumpe, aşa-zis de firmă, care se vînd în magazine scumpe? Să cumperi jucării ieftine din Europa? Pînă la urmă, o să iei şi jucării scumpe, şi ieftine - dar o să-ţi ţii deoparte, undeva-n suflet, convingerea că lucrurile trebuie să fie altfel.

Şi chiar sînt - doar că nu la noi.

Au Nain Bleu e un magazin de jucării din Paris. Fiinţează de vreo 170 de ani doar. Nu e cel mai mare magazin de jucării din lume. Şi nici cel mai frumos, poate - dar nu contează. E un loc unde - zic şi ei - trebuie să-ţi răsfeţi copilul: Rien n’est trop beau pour votre enfant!

Au Nain Bleu e şi producător de jucării - şi ce frumuseţi de pluş produce!

Da, magazinul e-n buricul Parisului şi e scump - dar ce căluţi-balansoar, ce căsuţe de jucărie, ce maşini cu pedale, ce costume, ce jocuri, ce urşi de pluş de-un metru-jumate! N-o să vrei să ieşi din magazinul ăsta fără să-ntorci pe toate părţile toate, toate jucăriile!

Nu e singurul magazin de răsfăţ. Am dat peste magazine în care se vindeau doar jucării de lemn; am dat de magazine cu etaj în care te pierzi printre jucării. Şi cărţi - Doamne, cîte cărţi pentru copii erau!

Ştiţi ce-am văzut acolo, de fapt, întîi de toate? Jucării frumoase, foarte frumoase, de modă veche, care nu urlă, nu cîntă şi ţopăie; au şi jocuri electronice, chestii cu baterii, au orice - dar în primul rînd au jucării aşa cum ai fi vrut şi tu, cînd erai mic.

Mai multe la ei pe site.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive