Posts tagged general

Mamele nu-s importante

Știți - ne plîngem că viitorul ni-i sumbru, dar ce facem ca să-l colorăm?

… mmmmnimic.

E la mintea cocoșului că orice bună măsură luată azi, în sprijinul celor ce-o să vină, își va arăta roadele cu timpul: pe măsură ce oamenii se vor obișnui cu binele, vor lua decizii ce pot aduce un mîine mai bun - chiar mai îndepărtat.

Așadar, ce face Statul ca să fie bine? Să-ncepem cu ceea ce face el pentru Mame.

Mama are voie să șadă acasă - nu așa cum credeți, uitîndu-se la televizor ori stînd pe telefon, ci ocupîndu-se de copilul ei mic - doi ani. O vreme a fost așa: în ăia doi ani primea 85 la sută din salariul ei, dar nu mai puțin de o anume sumă minimă.

Statul nostru, în bunătatea și înțelepciunea sa, s-a gîndit că-i un adevărat huzur pentru mame; așa că a schimbat treaba asta: stai acas’ pe 85 la sută un an saustai doi ani - dar pe o sumă mică, minimă.

De vreo juma’ de an este o inițiativă care vrea să îndrepte mizeria asta. Inițiativă care a zăcut, prin bucătăria deputaților, așteptînd să-i vie rîndul; căci, nu-i așa, Mamele nu-s la fel de importante precum cîinii ciobanilor…

Inițiativa zace și azi; că, în tot acest timp, mii de mame pierd bani - bani care-ar putea fi ai lor; din care-ar putea să facă mai mult și mai bine copiilor.

Acum cîțiva ani, noul-născut primea și-o mică sumă pentru trusou; iar familia beneficia și de-o primă de naștere: nu mult, dar un ajutor, acolo; un gest; o încurajare. Desigur, așa ceva azi nu mai există.

Deci, am văzut cît de bine și de frumos încurajăm mamele viitoare - să vedem și cît de ușor le este și celor care deja au copil. Cîte creșe s-au construit? Că mai e cîte un primar care-a mai renovat vreuna ori chiar a construit alta, e caz izolat; dar creșe și grădinițe trebuie să fie construite nu doar prin voință locală - ci prin voința și străduința Statului; el încurajează oamenii să producă viitorul.

Se lățesc orașe, se ridică etaje peste etaje de blocuri; stau mii de oameni la periferiile cele noi - dar în aceste periferii găsești doar grădinițe și creșe particulare… scumpe - pe bani. Bani, bani, bani!

Ți-a plăcut cînd te-ai futut cu bărbat-tu, hai? Ia - acuma treci să te fută și Statul.

Dar ce-mi place cu adevărat, îmi place maxim, este că, oricît am căutat, n-am văzut aceste subiecte preluate pe nicăieri; n-am văzut analiști, n-am văzut editorialiști, n-am văzut dătători de păreri, n-am văzut deontologi, n-am văzut bloggeri - n-am văzut pe nimeni scriind despre Mame, despre ce-nseamnă sprijinirea familiei pentru o țară, despre ce lucru gingaș este viitorul ei.

Pentru că Statul e făcut de noi; „oameni” care-am învățat să nu ne mai pese de lucrurile din jurul nostru.

Soluție gratis pentru creșterea natalității

În ultimele două weekend-uri am înțeles nițel cum e să fii femeie însărcinată. Nu pentru că mi-aș fi pus corpul în slujba științei sau m-aș fi dus la hipnoză. Nici de la ciolanul afumat n-a fost. Nici vorbă. M-au ajutat toate centrele comerciale, mall-urile, dughenele cu mai mult de cinșpe metri pătrați și hipermarketurile de pe axa nord-sud și est-vest a Bucureștiului, în care-am căutat cu ce să ne mai îmbrăcăm noi în luna a cincea. Și am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Femeile gravide nu au nevoie de haine. Dacă ar avea nevoie, în societatea de consum capitalistă s-ar găsi.
  2. Femeile gravide nu au voie să poarte fuste.
  3. Femeile gravide nu au voie să poarte rochii.
  4. Femeile gravide au voie să poarte blugi. În cazul în care e caniculă, ghinion. În afară de blugi, mai există niște cîrpe lălâi cu imprimeuri cu efect halucinogen, un soi de șalvari ratați. Sau colanți.
  5. În afară de blugi, marii retaileri care țin fruntea mall-urilor le mai pun la dispoziție viitoarelor mămici două categorii de produse: tricourile cu glume cretine pentru oricine a trecut vreodată la cîțiva metri de-o sală de nașteri, gen mă aduce barza―ies din ou―mă benoclez prin buric și niște rochii, bluze capoate, dacă nu negre (că subțiază), barem în gamă de griuri-parastas. Adică există rochie de gravidă cu flori gri. Am văzut-o eu.
  6. Și… cireașa de pe tort! Femeile gravide trebuie să poarte sarafan sau salopetă!!! Ce poate fi mai elegant și mai igienic decît un sac din blugi pe care-l pui pe tine în fiecare zi a vieții tale de viitoare mămică?

Păi cum să facă, fraților, femeile astea copii care să ne plătească pensiile dacă nu au ce să pună pe ele??

Măriți alocațiile, indemnizațiile, faceți creșe, școli, dați fructe gratis la copii - mă bucură, sunt direct interesat. Da’ dacă s-ar găsi rochițe de gravidă cu buline? Sau bluzițe și fustițe și mai știu eu ce decente, colorate, bine croite, nu prăpăstiile alea sinistre de ocnaș! Ia să vedeți atunci cum ar crește natalitatea!

De ce fac englezoaicele cîte patru copii? V-ați întrebat? Și americancele? Și nordicele? Că au cu ce să se îmbrace, de-aia!

Cer intervenția statului! Cer revigorarea industriei ușoare! Să se bage trei schimburi la APACA! Să facem rochii bleu-ciel și cămăși office cu burtă! Să facem fuste gen creion pentru luna a cincea!

Dacă noi, ca nație, nu suntem în stare să dăm scaunul în autobuz unei gravide, haideți să punem niște haine ca lumea pe ea să nu se simtă ca naiba-n capot cât o ținem în picioare!!

mamițica lui Ștefan cel Mare

… cred că toată lumea a auzit de mama lui Ștefan cel Mare. Sau, măcar, de Ștefan cel Mare: s-a luptat cu turcii, a ridicat biserici, și-n general era cam dat naibii.

Ei - Ștefan avea o mamă. Și dacă el era așa aprig, nici ea nu era altminterea; ne-o înfățișează poetul: De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Ei, pe vremea aia erau și mamele altfel, cred. Ia să fi fost mama lui Ștefan cel Mare o mamițică din zilele noastre!

Ce? Îl mai trimetea să se bată cu turcii? Dacă-l trăgea curentul prin cine știe ce mlaștină? Nu - mai bine - aranja ‘mneaei cu mama lu’ alde Suliman să se înțeleagă frumos ca să nu le pățască băiețeii ceva?

Du-te la oștire! Pentru țară mori! - zice mai încolo-n poezie. Voi chiar v-o-nchipuiți pe mamițica lui Ștefan lăsîndu-și odorul să plece la bătălie așa, pe inima goală? Măcar de-l schimba la șosete, îi punea un fular mai gros, și-i dădea pe drum o oală cu sarmale fierbinți!

Dar, stați! Legenda nu-i doar asta; uitarăți de Vrîncioaia, baba care l-a ospețit pe Ștefan și i-a dat, la plecare, la pachet nu plăcinte, ci tocmai pe fiii ei, să lupte alături de vodă? Parc-o văd pe Vrîncioaia asta azi cum ar lua-o la picior taman pîn-la dispensar, să le scoată feciorilor concediu medical, certificat de handicapat și scutire!

Mai aud - prin autobuz, pe la cîte-o coadă - pe cîte cineva suspinînd: un Ștefan ne-ar trebui nouă, azi! Nu, dom’le - o mamă să-l crească pe Ștefan ne trebuie. Sau o Vrîncioaie.

Părerea mea.

povara începerii școlii

Observ cu mare sîcîială că, de ani buni de zile, începerea școlii e asociată cu scandal, cu înverșunări, cu frustrări… Ce greșit e!

Desigur, privesc televizorul, citesc presa, ascult oamenii-n parc și pe lîngă mine. Și-s trist că văd, în preajma zilei astea, cum se discută doar de povara de-a trimite copilul la școală; de lipsurile sistemului educațional; de bîjbîielile programei.

Nu cred că-i chiar așa o povară, pentru cei mai mulți dintre noi, să-și dea copilul la școală. Atenție - zic bine, pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru că știu bine că-s atîția (și chiar prea mulți!) oameni care au greutăți mai mari decît am vrea noi să credem…

Dar ce să vă zic eu! Dac-ai bani să bagi doi litri de cola-n copilul tău, nu-mi pare un capăt de țară să-i iei caiete de 7-leii-ăștia!

Dac-ai bani să iei atenții lu’ doamna, nu cred că face să te plîngi că ce scumpe-s cărțile!

Să-ți iei copiii la cumpărături pentru școală în hipermarket doar pentru a-i face să se simtă prost cu textele: „n-avem bani de asta, nu ne permitem, dragă, ailaltă”(dar să nu uităm, totuși, să luăm petul de bere pentru tăticu!) e cam de prost-gust!

Ce lecție dai copilului? Că începerea școlii e o povară. Că, decît să arunci banii pe școala aia, mai bine s-avem noi, mamă, burta plină!

Azi a fost 15 Septembrie. Și-a fost o zi splendidă; cu Soare, cu o căldură blîndă și cuminte, de parcă și lui Dumnezeu-Drăguțul i-a venit să facă cu ochiul copiilor care-ncepeau școala.

Un așa 15 Septembrie-i păcat să-l consideri o povară.

Dac-ați uitat cît de mult le place copiilor să se bucure, să vă fie rușine.

ng/om. Sau “ţi-am spus să nu mai bocăni”

Pe nimeni nu urăsc eu mai a naibii pe lumea asta decât pe ăla care-mi spune mie cum să-mi eu cresc copilu meu. Dar, după jumătate de deceniu de textbook parentig la mine-acasă (cu rare-abateri de la textbook de trei-patru, hai cinci ori pe zi), şi după încă o juma de zi de sprijinit ziduri aiurea la camera de gardă pentru o alarmă falsă în zi de Sîntă Mărie, sunt gata să mă bag. Na de vă creşteţi copiii - şi dacă vi se pare că mă contrazic sau îs incoerent, staţi calmi, că nici Coelho nu v-a dat mură-n gură:

1. Dacă îi dai copilului tău un băţ, şi nimic mai mult, copilul tău va bocăni. Dacă ţipi o dată la el să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi altceva de făcut, eşti complet cretin. Dacă ţipi două ore la copil să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi alternativă, meriţi să fii decăzut din drepturile părinteşti, fără a mai avea vreodată privilegiul de a deţine nici măcar un singur hamster pentru tot restul vieţii tale. Înlocuieşte băţ cu orice jucărie cu potenţial vătămător pentru copil sau pentru cei din jur. Răspunsul corect este NU-I DAI BĂŢ. DACĂ I-AI DAT BĂŢ, IA-I-L ŞI OFERĂ-I CEVA INOFENSIV ÎN LOC. Şi, cel mai complicat pentru cretini - JOACĂ-TE TU CU COPILUL ŞI CU NOUA JUCĂRIE INOFENSIVĂ OFERITĂ (greu, ştiu, asta-i pentru avansaţi). În caz contrar, copilul tău te va urî şi te va considera cretin (Tîmpitu de taică-miu m-a dus la doctor cînd eram mic şi m-a lăsat trei ore singur pe hol cu un băţ şi ţipa la mine. Şi pe mine mă durea burtica gen.)

2. Dacă mergi la cel mai căutat pediatru din Bucureşti sau la orice altceva presupune aşteptare, nu lua cu tine doar o singură jucărie, şi aia enervantă şi dăunătoare. Să pleci de acasă cu poşeţica pe umăr, cu copilu de mînă şi cu un băţ în mîna copilului e a naibii de uşor. Păcat că ai doar două mîini şi nu-ţi rămîne una de băgat în fund. Să pleci la Iorga la paşapoarte într-o zi caldă de mai cu traista de cărţi şi jucării e greu, da aşa se face.

3. Există foarte puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă de copilul tău (o parte dintre ei sunt chiar plătiţi s-o facă şi disimulează mai mult sau mai puţin credibil că nu mai pot de dragu lu puiu mic). Există şi mai puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă CE FACE copilul tău. Că e încă în burtă sau a ieşit deja de vreo 2-3-16 ani afară. Înainte de a-ţi etala memorabilia de familie, scutecele fosilizate şi graficul de creştere de la unu la trei ani, aminteşte-ţi - nimănui nu-i pasă CU ADEVĂRAT.

4. Decurge din punctul doi: copiii au ritmuri de creştere şi de dezvoltare diferite. Nimănui nu-i foloseşte să afle cu abundenţă de detalii cînd a făcut copilul tău cutare şi cutare. Păstrează poveştile astea ca să-ţi stînjeneşti odrasla la prima masă cu viitorii socri.

5. Oricît de precoce, deştept, talentat, genial, supercalifragilistic ar fi puiu mic, pînă la 9-10 ani nu are suficientă experienţă de viaţă pentru a face alegeri. De aia eşti părinte şi de aia eşti adult şi de aia ar trebui să fii naibii responsabil ca a) să faci tot ce poţi tu să faci ca pînă la 9-10 ani să-i oferi copilului un minim de experienţe diverse astfel încît la vîrsta la care creierul lui teoretic ar fi capabil de alegeri să nu te trezeşti cu un inadaptat speriat de bombe şi b) pînă atunci, să faci tu, responsabil, alegerile ce implică bani şi timp. Oricît de precoce, deştept, talentat, supercalifragilistic ar fi puiu mic, la 2-3 ani nu ştie ce-i aia timp şi bani. UN COPIL ÎN CÎRCA CĂRUIA SE PUNE O ALEGERE E UN COPIL ANXIOS PE TERMEN SCURT ŞI NEFERICIT PE TERMEN LUNG. Copiii pot mirosi competenţa. Şi le place.

6. O zi are 24 de ore. Din astea, puiu mic vreo opt tot doarme, mai rămîn 16. Presupunînd că puiu mic se uită toate cele 16 ore pe zi la tv ŞI e tîmpit sau are tulburări de comportament nu e NUMAI vina teveului. Mai caută şi alte cauze.

7. Nimeni nu ştie mai bine decît tine să-ţi crească copilul. Asta dacă vrei şi te interesează şi ai chef şi timp şi disponibilitate. Şi dacă te interesează. Şi dacă ai chef.

8. Decurge din 7: dacă puiu mic urlă, ţipă, rupe, sparge NU are ADHD. Dacă puiu mic tratează pe toată lumea cu dosu’ NU are autism. Mai caută şi alte cauze. Poate vrea să-ţi atragă atenţia. Dar ca să găseşti cauzele şi Doamne-ajută să le mai şi rezolvi, ai nevoie de chef şi timp şi disponibilitate. Puiu mic nu-i notebook să-l duci la depanat.

9. Chiar dacă o dai în bară cu punctele 1-8, există şanse mari ca puiu mic să crească mare şi normal. Dar nu vei vrea s-auzi ce spune despre tine după două beri.

10. Şi una de pe internet. Care-mi place mie că e cea mai adevărată: the Kipsigis people of Kenya value children who are not only smart, but who employ that intelligence in a responsible and helpful way, which they call ng/om.

un minim

cînd e vorba de crescut copii, e loc şi de greşeli, şi de încăpăţînări, şi de sfaturi; şi de o dorinţă firească de a face treaba bine.

Ce faci ca să fie bine?

E, oare, nevoie să apelezi întotdeauna la sistemul medical privat? Ştiu oameni care nici picaţi cu ceară nu s-ar duce la Grigore sau la Budimex. Da - la ştiu argumentele; da - îi înţeleg. Dar nu pot să îi conving că nici o clinică pediatrică particulară nu o să aibă noaptea personal pregătit ca lumea. Oho! Au şi privaţii nişte dude de doctori, nişte pîrîţi şi nişte repetenţi - credeţi-mă! Îi nevoie să-i şi plătiţi gros ca să vă greşească diagnosticul şi să vă trimită apoi, cu coada-ntre picioare, tot la Grigore sau la Budimex?

Îmi garantaţi mie că o grădiniţă particulară obişnuită e mai grozavă decît una de stat? Îmi garantaţi că are - grădiniţa aceea - mai multă grijă, mai bună mîncare, mai serioasă educaţie? Eu vă pot găsi cîte o educatoare legendară la fiecare grădiniţă de stat - educatoare la care se înghesuie să-şi dea copilul tot cartierul. Nu zic c-or fi oameni care-şi concep copiii în aşa fel încît să prindă şi pe nu ştiu ce învăţătoare în clasa-ntîi; dar dacă sînt oameni dintr-ăştia, să ştiţi că nu mă mai mir…

Cînd ne lăsăm copiii la desene, oare canalele standard nu-s de-ajuns? Are nevoie un copil mai mult decît oferă Minimax, Cartoon Network şi Disney? Cunosc oameni care plătesc, dintr-un soi de snobism timpuriu, pachete suplimentare TV - fără publicitate, fără nu ştiu ce desene la care se uită restul lumii; dar desenele tot desene sînt; nicovala cade peste motanul cel rău şi-l face chiseliţă şi în frumoasele Disney, şi în clasicele Hanna-Barbera, şi în vechile Tom şi Jerry.

uite-un nene pe cal!

Ne plîngem că ni-s copiii proşti, că la bac pică pe capete. Că-i vina - fireşte - a sistemului, a copiilor, a televiziunii.

Nasol! - dar copilul nu-i un soi de Mowgli, şi căutîndu-şi de unul singur un rost prin lume, să găsească exemple de viaţă de la babuini, lupi, urşi sau elefanţi; copilul e crescut de cineva.

De părinţi.

Unde-s părinţii, deci? De cîte ori nu v-a venit să-i crăpaţi capul unuia care vorbeşte la telefon în timp ce copilu-i cade de pe vreun topogan? De cîte ori nu v-a venit să-i ziceţi altuia: “explică-i, bă boule, copilului cutare lucru!”

Mersul împreună cu copiii la cumpărături, la mall, la joacă e frumos; dar nu e de ajuns. Fiecare ieşire undeva e prilej şi de distracţie, şi de simţit bine - dar şi de învăţat ceva.

Copilul nu şade cu capul destupat, aşteaptînd să i se umple mintea cu lucruri de la sine. Trebuie să-i dai şi exemple. Trebuie şi să-i deschizi gustul. Dacă te vede citind o carte, poate că o să deschidă şi el una. Dacă - trecînd pe lîngă o statuie - îi spui doar că e un nene călare pe un cal, o să meargă toată viaţa pe stradă şi nu o să aibă cum să admire şi să înţeleagă frumuseţea nici unui oraş din lume.

Mă opresc des pe lîngă statuile ale oraşului nostru. Unele sînt urîte, altele sînt frumoase - nu asta contează. Mă uit  atent la felul în care părinţii explică ce-nseamnă statuile astea. O statuie nu e - repet - un nene pe un cal! O statuie e un simbol, reprezintă ceva; nenea ăla o fi fost un rege, o fi fost într-o bătălie, s-o fi preocupat să conducă o ţară spre mai bine, în vremea lui s-au descoperit lucruri, s-au construit palate, s-au schimbat idei şi concepţii!

Fiecare statuie, fiecare palat, fiecare stradă e un prilej de a vorbi copiilor! De a le deschide ochii, de a le deschide mintea, de a le deschide gustul de cunoaştere!

E păcat să ratăm asta. Copiii-s curioşi - să fim şi noi curioşi; e o bună ocazie de a fi mai deştepţi împreună.

Din zbor

Ştiţi cum îi cheamă pe copii acum? Şi nu mă gîndesc la Esmeralde, la Adeverinţe, la Semafoare - mă gîndesc la copiii oamenilor cu ştiinţă de carte, de la care ai putea avea pretenţii.

Văleu! Dacă n-au nume uşchite - ca Amina sau Arina, pe fete le cheamă, neaoş, Ecaterina sau Smaranda. Pe băieţi nu-i mai cheamă Dănuţ, Florin sau Cristi; ci Tomas, Andreas, Lucas.

Da’ pîn-la urmă, e treaba părintelui cum îşi bate joc de îl botează pe copchil. Pe mine altceva m-a pus pe gînduri.

Oamenii ăştia nu-şi alintă copiii. N-am mai auzit vreun dragu mamii, vreun puiuţ, vreo păpuşă mică de-o groază de vreme.

Nuuu! Doar croncăneli docte: Excelent, Cornelius! - către o gîgîlice de nici doi ani; s-a dus naibii te pupă mama, Corneluş!

Măi, oameni buni, măi! Sînt copii, nu parteneri de team-building!

Ghift!

Ştiţi ce-i ăla un ghift, nu? Dacă nu, ştie magazinul online pampam.ro:

… lăsînd asta la o parte, încă o chestie interesantă-n josul pozei - acolo unde sînt opiniile cumpărătorilor. Mizeria aia de comentariu zace acolo (dacă te iei după dată) din Aprilie.

Site-ul ăsta vinde jucării; să păstrezi porcăriile alea scrise atîta vreme e o porcărie şi mai mare.

cercetătorii români zic…

Ştiţi cercetătorii britanici şi savanţii suedezi? în fiecare zi, pe ultima pagină din Libertatea, mai aflăm ce au descoperit - şi tare ne supărăm, că de ce nu descoperă nimica şi românii noştri?

De-acu-însă, poa’ să ne treacă supărarea.

Academia Română e pe felie! Rău de tot!

“Cele mai bune condiţii materiale de creştere şi dezvoltare a copilului există în gospodăriile cu un singur copil” - e ideea susţinută de cercetătorii Academiei Române. Cu alte cuvinte, un copil are cele mai mari şanse să ducă o viaţă bună, economic vorbind, dacă este singur la părinţi. Concluzia cercetătorilor vine în urma unor evaluări comparative, bazate pe statisticile privind bugetele familiilor din România. (de aici)

Academia Română nu se lasă. Am auzit că plănuieşte să demonstreze că oamenii poartă tricouri vara pentru că e cald, că cei care stau la etajul unu trebuie să urce mai multe trepte decît cei care stau la parter şi că tramvaiul din spate nu poa’ să-l depăşească pe ăl din faţă.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive