iar la circ

Mă dusăi iară la circ - la Circul Orlando. Mie, unuia, îmi place circul ăsta, și am mai spus-o și mai demult. Se ține bine și face spectacole frumoase; și nu doar spectacole, ci și spectacol - ca s-o zic pe aia dreaptă.

Vivi Oprescu -  îl știți de acrobat de pe vremea lucra la Circul de Stat -  a îmbătrînit, dar tot ține în mînă strîns de tot show-ul; vinde și bilete, aruncă un ochi de stăpîn la îngrijitori, mai zîmbește la cîte-un mușteriu care pare mai important, și - mai ales - prezintă spectacolul într-o vervă de zile mari. Fără el, nimic n-ar avea nici un haz. Fiul lui - Orlando, cel care face și oficiiile de director -  are vreo două numere și dă autografe; în rest avem un clown bătrîn, cîteva numere cu oameni și-n rest animale; nu multe - șasă cai foarte frumoși, patru ponei, patru cămile, patru lame și doi lei de mare (tată și fiu, după cîte ni s-a zis, se vede că la circ contează mult ceea ce se transmite în familie).

Fiind circ, și lumea se poartă ca la circ- dar asta înseamnă că vine ca să se simtă bine. Spectacolul ține două ore pline și în pauză copii pot să-și facă poze cu Victor, leul de mare - pe bani, desigur; că ‘mnealui înghite cîte-un pește după fiecare poză, drept recompensă…

Cu norocul meu, am dat acolo și peste cineva venit să se dea-n stambă; de data asta, erau două donșoare despre care am aflat de la onor publicul - mai cultivat și mai la curent cu noutățile culturale - că erau asistentele d-lui Capatos; e drept, că și arătau ca atare, ca să zic așa.

Spre cinstea lor, asistentele făceau poze cu toți doritorii, și încă pe gratis; leul de mare Victor - sau mai precis, dresorul -  le arunca priviri chiorîșe pe treaba asta; dar așa-i la circ, prieteni: mereu se întîmplă ceva.

A fost distractiv, și nu chiar așa de scump. Mi-a plăcut la Circul Orlando și cînd o mai face vreun spectacol nou, zău c-o să mă duc cu drag să mă distrez.

Ziua Internaţională a Proastelor

Sîmbătă
8 Martie 2014
15:00.00 - 17:00.00
44°26′20.6″N 26°05′41.5″E (Sala Palatului. Expo SofistiCat)

Concurs de pisici, anunţat pentru ora 16:00.00, lume ciopor în picioare, copiii mici storciţi în faţă.

Proasta Colectivă Organizatoare (formată dintr-o tîrlă de proaste feminine şi una masculină) se apucă serios de organizat, în spaţiul de concurs. La 16:00.00 - ora anunţată pentru începerea concursului - Proasta Colectivă începe să:
- copieze ceva pe altceva
- mai facă un tabel
- mai copieze ceva
- mai copieze ceva
- mai copieze ceva
- mai facă o listă
- mai copieze o listă pe altă listă
- rupă mărunt hîrtii
- copieze numere de pe listă pe hîrtii
- mai copieze ceva
- pună hîrtii rupte mărunt cu numere copiate pe ele pe cuştile goale.
(Ca să fim drepţi, lucrurile astea le făceau numai componentele feminine ale Proastei Organizatoare Colective. Componenta masculină nu făcea nimic.)

Copiii transpiră, li se face sete, tropăie, nu mai au răbdare. Părinţii îi îndeamnă să nu se foiască, că nu e frumos, pentru că mai e puţin. În faţa copiilor nu este, deocamdată, nici mustaţă de pisică. Cuştile sunt goale. Tot ce văd copiii sunt Proasta Colectivă Organizatoare care copiază ceva. Apar Proaste în public (vom reveni, dedicăm subiect separat). Părinţii îşi îndeamnă, din ce în ce mai nervoşi, copiii să aibă răbdare. Unii pleacă. Proasta Colectivă Organizatoare se apucă de ştampilat multe diplome. După care se apucă de capsat petece de hîrtie pe diplome. În continuare, nici urmă de pisică în spaţiul de concurs. Proasta Colectivă Organizatoare NU anunţă cu cît se întîrzie. Îmi amintesc brusc că nu există Proastă care să nu fie şi nesimţită. Fii-mea întreabă de ce durează atît. I se explică, e destul de mare să înţeleagă cum e cu Proastele şi Nesimţirea. E puţin dezamăgită că nişte fiinţe nobile care se ocupă de pisici pot fi atît de Proaste. Încearcă să le găsească scuze. Îmi doresc un copil adaptat la lumea în care creşte. I se mai explică o dată că chiar sunt Proaste, pe viaţă.

Într-un final, sunt chemate mîţele şi doamna arbitru. Nu li se povesteşte nimic copiilor despre criteriile de arbitraj (m-a întrebat, m-am făcut că ştiu, m-a prins). Proasta Individuală Organizatoare ţipă agresiv la părinţii copiilor care au aşteptat civilizat mai bine de o oră, în picioare, să nu mai facă poze cu blitzul, că intră puii de pisică stresaţi în concurs.

Nu sunt de acord cu cei care făceau poze cu blitz.

Nu sunt misogin. Proastele pot fi de orice sex.

Cred că suntem mult prea intoleranţi cu unii şi iraţional de toleranţi cu alţii.

Cred că dacă faci un eveniment cu public şi ţipi la public, locul tău e la populat planeta Marte. Cu sau fără „British Shorthair”.

o idee straşnică

 … zău aşa, straşnică idee le veni-n cap ălor din Vaslui: fincă, mă-nţelegi, de-ntîi şi de 8 Martie părinţii sigur-sigur o să dea bani, atenţii, cadouri educatoarelor, au interzis… serbările de la grădiniţă.

Deştept, inspectoratul de la Vazlui.

Putea să interzică, bunăoară, educatoarele însele; sau să interzică grădiniţele; ba chiar, o minte odihnită putea foarte bine să interzică copiii. Ba, dacă interzicea părinţii, nu mai avea nici ce copii să interzică.

Aşa, omenos, inspectoratul a interzis, cum ar veni, ziua Femeii.

Hai, căcat. De parcă părinţii n-or fi strîns deja cadoul pentru doamna; de parcă nu i-l pot da şi pe hol sau în curte.

Vedeţi voi, Mărţişorul şi Ziua Femeii sînt nişte ocazii frumoase; e păcat să-ţi baţi joc de ele şi să-ţi baţi joc de copii.

Nu cred că atenţia pentru doamna este caria care şubrezeşte sistemul nostru de non-valori, atîta vreme cît atenţia este doar o atenţie, un gest, un semn de apreciere.

Inspectoratul să se ocupe de doamna care cere, care aşteaptă, care primeşte prea mult; şi să facă asta fără să chinuie copiii; că d-aia-i pus… să aive grijă de… copii…

o enigmă

… ca să-mi folosească şi mie facebooku’ la ceva, dădui peste articolul lui Tudor Cătălin Zarojanu. Dincolo de toată nostalgia capetelor sparte, a jocurilor pe maidan şi a ce-a fost copilăria noastră şi cum naibii n-am murit în ea, mi-a atras atenţia un pasaj, ce parcă lipsea din toate celelalte variaţiuni pe-aceeaşi temă:

De pe la 12 ani, eu făceam cam toate cumpărăturile alimentare ale familiei, iar la 15 o ajutam pe mama la curăţenie.

Şi-atunci, mi-am dat seama de marea evidenţă, de excesul de lipsă, cum ar veni! Cînd aţi văzut ultima dată un copil făcînd cumpărăturile alimentare ale familiei? Vorbim de 12, 13, 14 ani, nu de exploatarea copilului de către beţiv. Vorbim de normalitate, de mers la aprozar şi cumpărat verdeaţă proaspătă, la pîine, la alimentară după una-alta. Eu unul stau de zece ani unde stau şi-am pomenit acolo aprozaru’ şi-n zece ani nu am văzut un copil cumpărînd o ceapă.

Ştiu că există hypermarket, ştiu că există cumpărături săptămînale, ştiu că nu trimiţi podoaba-n Cora sau în Kaufland. Dar dacă există cumpărături săptămînale, de ce e mereu coadă la aprozar? Păi pentru că oricine oricînd se trezeşte că mai are nevoie de-o juma de albitură pentru ciorbă. Şi aici, vin eu şi-ntreb!!!! De ce cineva ăla, care a trăit înainte, care-a mers la alimentară şi la sifoane, şi la vîndut sticle şi la băgat carne-ouă-portocale, de ce cineva ăla nu-şi trimite copilul să cumpere juma’ de albitură de la aprozar??

Recunosc cinstit că nu am analizat în profunzime fenomenul. La o primă strigare, eu văd aşa:

  • Că nu e safe. Eu n-aş trimite-o pe fii-mea după un kil de lapte, dac-aş şti că n-am diazepam în casă. Că dacă nu se uită în stînga şi-n dreapta. Că dacă se sperie de pekinezul „de la case”. Că dac-a dat amnistia-n pedofili. Că dacă şi dacă şi dacă, la care maică-mea nu se gîndea cînd ştia ea că bagă ghiudem după colţ.
  • Că e nuştiucare la televizor. Că se joacă pe tabletă. Că freacă un telefon. Ca să nu-l deranjezi. Tu l-ai trimite, da-ţi dai foc la valiză. Şi oricum nu te ascultă. Şi îl trimiţi azi şi vine mîine. Sau vine tot azi, dar fără. Nu neapărat şi fără bani, dar fără albitură. Şi fără explicaţii. Că oricum nu mănîncă ciorbă, gen, şi i se vîntură.
  • Cum să-l trimiţi????? Are numai paisprezece ani!!! Un metru optzeci şi adidaşi pe comandă, că măsura lui se găseşte la liber numai în Missouri (pentru varianta .fem, vîrsta e aceeaşi, da’ s-o fi certat cu prietenul ei, ceva, că e supi tare şi i-a căzut un ştras de pe prima juma de metru de unghie de la degetu’ mic.) Deci cum să-l trimiţi???? După ce-a ştiut tot internetu’ că nu i se vede puţa la ecografia de cinci luni? După ce l-ai plimbat cu căruţu’ cu Swarovski? După ce-ai cheltuit un salariu minim pe economie pe ultima pereche de boxeri care să-i iasă din blugii pe care-ai dat un salariu mediu? Cum, Dumnezeule, cum? Să-l vadă vreun pretenar (gagiu-su pentru .fem) cumpărînd albitură? Sau pîine? Păi dacă-i vede cineva cumpărînd pîine, ce crede?? Că n-aveţi pîine!!! Şi ĂSTA e cel mai mare pericol în viaţă!

Cum spuneam, n-am cercetat prea mult. Cred că motive-s multe. Dar e şi mult păcat.

trezim copiii: după doi ani.

În doi ani am găsit mai bine de 50 de cazuri de exploatare de copii; le-am documentat cu informaţii şi poze. Am sunat, am scris şi am trimis sesizări la Protecţia Copiilor de uneori nu mai ştiu nici eu ce şi cui.

Repet şi vă rog: dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş (dormind sau nu) în braţe faceţi repede o poză cu mobilul. Dacă nu vreţi să sesizaţi personal situaţia (ar fi grozav dacă aţi face-o, ca să fie cît mai multe reclamaţii de la cît mai mulţi oameni), trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi scriem noi la D.G.A.S.P.C.

Vă mulţumesc pentru toate pozele şi informaţiile primite.

Adresa noastră este simplybucharest@outlook.com. Adresele şi telefoanele Direcţiilor de sector sînt aici.

—————————————-

„Trezim copiii“ este o iniţiativă cetăţenească şi particulară lansată de Simply Bucharest şi nu este afiliată nici unei organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. Oricine poate contribui cu fotografii, informaţii, acoperire media. Oricine poate prelua, susţine şi promova subiectul.

Povestea de seară

Nu-i uşor să ticluieşti poveşti. Nu-i uşor nici să scrii. Dar ce-i uşor pe lumea asta?

Eu, în cea mai mare parte a timpului, mă descurc scriindu-vă toate articolele astea; chiar cînd îmi vin mai greu ideile bune, apare ceva la colţul străzii. Îmi dau seama, cînd scriu ceva, cui o să-i placă şi cui nu; cui o să-i vină să comenteze - şi aşa mai departe.

Însă ce fac aici e simplu; nu pentru că am un public iertător cu greşelile şi parti-pris-urile mele. E simplu în comparaţie cu publicul care nu iartă nimic şi pentru care nu există jumătăţi de măsură.

Da - pentru fii-mea. Nu că citeşte ce scriu aici; ci pentru că ascultă ce-i povestesc. Ei, asta-i cu totul şi cu totul altă calimeră; altă… poveste.

E povestea de seară.

„1001 de nopţi”… „Tînăr şi neliniştit”… „Les Hommes de bonne volonté”… ce spui tu acolo? Cine m-o fi pus să-i inventez poveşti fetii? Cine m-o fi pus să adaug personaje? Nu ştiu!

… 40 de personaje, fiecare cu preferinţe şi caractere diferite - un prinţ, o prinţesă, un rege caraghios, pisici, ponei, căţei, maimuţe, lei, pui de găină, iepuraşi, broaşte, hîrciogi, măgăruşi… şi cred c-am uitat pe cineva, sigur am uitat!

… eu mai uit, chiar dacă-i am - pe toţi - puşi pe o schemă colorată; dar fii-mea nu-i uită.

Ce visul Pamelei din „Dallas”? Ce spin-off-uri? Să te ţii aici, nenică, seară de seară întorsături şi încurcături. Fără pauză de publicitate!

V-aş zice mai multe, dar mai bine m-apuc de treabă. Deseară la zece tre’ să văd cum scot cămaşa. Regele face peşte afumat, hîrciogul a plecat în luna de miere, maimuţoiul se căzneşte cu bunele maniere, mînjii poneilor sînt la grădi, leii iau lecţii de teatru; dacă vă spun că şi io-s curios ce va mai fi-n seara asta, să mă credeţi.

ng/om. Sau “ţi-am spus să nu mai bocăni”

Pe nimeni nu urăsc eu mai a naibii pe lumea asta decât pe ăla care-mi spune mie cum să-mi eu cresc copilu meu. Dar, după jumătate de deceniu de textbook parentig la mine-acasă (cu rare-abateri de la textbook de trei-patru, hai cinci ori pe zi), şi după încă o juma de zi de sprijinit ziduri aiurea la camera de gardă pentru o alarmă falsă în zi de Sîntă Mărie, sunt gata să mă bag. Na de vă creşteţi copiii - şi dacă vi se pare că mă contrazic sau îs incoerent, staţi calmi, că nici Coelho nu v-a dat mură-n gură:

1. Dacă îi dai copilului tău un băţ, şi nimic mai mult, copilul tău va bocăni. Dacă ţipi o dată la el să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi altceva de făcut, eşti complet cretin. Dacă ţipi două ore la copil să nu mai bocăne, fără a-i lua băţul şi fără a-i oferi alternativă, meriţi să fii decăzut din drepturile părinteşti, fără a mai avea vreodată privilegiul de a deţine nici măcar un singur hamster pentru tot restul vieţii tale. Înlocuieşte băţ cu orice jucărie cu potenţial vătămător pentru copil sau pentru cei din jur. Răspunsul corect este NU-I DAI BĂŢ. DACĂ I-AI DAT BĂŢ, IA-I-L ŞI OFERĂ-I CEVA INOFENSIV ÎN LOC. Şi, cel mai complicat pentru cretini - JOACĂ-TE TU CU COPILUL ŞI CU NOUA JUCĂRIE INOFENSIVĂ OFERITĂ (greu, ştiu, asta-i pentru avansaţi). În caz contrar, copilul tău te va urî şi te va considera cretin (Tîmpitu de taică-miu m-a dus la doctor cînd eram mic şi m-a lăsat trei ore singur pe hol cu un băţ şi ţipa la mine. Şi pe mine mă durea burtica gen.)

2. Dacă mergi la cel mai căutat pediatru din Bucureşti sau la orice altceva presupune aşteptare, nu lua cu tine doar o singură jucărie, şi aia enervantă şi dăunătoare. Să pleci de acasă cu poşeţica pe umăr, cu copilu de mînă şi cu un băţ în mîna copilului e a naibii de uşor. Păcat că ai doar două mîini şi nu-ţi rămîne una de băgat în fund. Să pleci la Iorga la paşapoarte într-o zi caldă de mai cu traista de cărţi şi jucării e greu, da aşa se face.

3. Există foarte puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă de copilul tău (o parte dintre ei sunt chiar plătiţi s-o facă şi disimulează mai mult sau mai puţin credibil că nu mai pot de dragu lu puiu mic). Există şi mai puţini oameni pe Pămînt cărora le pasă CE FACE copilul tău. Că e încă în burtă sau a ieşit deja de vreo 2-3-16 ani afară. Înainte de a-ţi etala memorabilia de familie, scutecele fosilizate şi graficul de creştere de la unu la trei ani, aminteşte-ţi - nimănui nu-i pasă CU ADEVĂRAT.

4. Decurge din punctul doi: copiii au ritmuri de creştere şi de dezvoltare diferite. Nimănui nu-i foloseşte să afle cu abundenţă de detalii cînd a făcut copilul tău cutare şi cutare. Păstrează poveştile astea ca să-ţi stînjeneşti odrasla la prima masă cu viitorii socri.

5. Oricît de precoce, deştept, talentat, genial, supercalifragilistic ar fi puiu mic, pînă la 9-10 ani nu are suficientă experienţă de viaţă pentru a face alegeri. De aia eşti părinte şi de aia eşti adult şi de aia ar trebui să fii naibii responsabil ca a) să faci tot ce poţi tu să faci ca pînă la 9-10 ani să-i oferi copilului un minim de experienţe diverse astfel încît la vîrsta la care creierul lui teoretic ar fi capabil de alegeri să nu te trezeşti cu un inadaptat speriat de bombe şi b) pînă atunci, să faci tu, responsabil, alegerile ce implică bani şi timp. Oricît de precoce, deştept, talentat, supercalifragilistic ar fi puiu mic, la 2-3 ani nu ştie ce-i aia timp şi bani. UN COPIL ÎN CÎRCA CĂRUIA SE PUNE O ALEGERE E UN COPIL ANXIOS PE TERMEN SCURT ŞI NEFERICIT PE TERMEN LUNG. Copiii pot mirosi competenţa. Şi le place.

6. O zi are 24 de ore. Din astea, puiu mic vreo opt tot doarme, mai rămîn 16. Presupunînd că puiu mic se uită toate cele 16 ore pe zi la tv ŞI e tîmpit sau are tulburări de comportament nu e NUMAI vina teveului. Mai caută şi alte cauze.

7. Nimeni nu ştie mai bine decît tine să-ţi crească copilul. Asta dacă vrei şi te interesează şi ai chef şi timp şi disponibilitate. Şi dacă te interesează. Şi dacă ai chef.

8. Decurge din 7: dacă puiu mic urlă, ţipă, rupe, sparge NU are ADHD. Dacă puiu mic tratează pe toată lumea cu dosu’ NU are autism. Mai caută şi alte cauze. Poate vrea să-ţi atragă atenţia. Dar ca să găseşti cauzele şi Doamne-ajută să le mai şi rezolvi, ai nevoie de chef şi timp şi disponibilitate. Puiu mic nu-i notebook să-l duci la depanat.

9. Chiar dacă o dai în bară cu punctele 1-8, există şanse mari ca puiu mic să crească mare şi normal. Dar nu vei vrea s-auzi ce spune despre tine după două beri.

10. Şi una de pe internet. Care-mi place mie că e cea mai adevărată: the Kipsigis people of Kenya value children who are not only smart, but who employ that intelligence in a responsible and helpful way, which they call ng/om.

vremuri noi - poezii noi

O ştim cu toţii - poeţi ne-am născut. Facem versuri de cînd învăţăm să legăm două vorbe. E la mare cinste învăţatul poeziilor, aşa că - de la grupa mică-n sus - asta ni se toarnă în capete.

Dacă nu v-aţi fi gîndit la asta pînă acum, vi s-o fi părut că în grădiniţele noastre copilaşii stau cuminţi pe scăunele şi învaţă Gîndăcelul, Zdreanţă, Iarna pe uliţă…

Nu-i aşa. Se pare că nu s-au scris destule poezele pentru copii!

… la vremuri noi, e nevoie de poezii noi.

Dom’le, ce să zic? Poate nu-mi dau seama de valoarea literaturii contemporane pentru copii? Poate că peste vreo 40 de ani aceste versuri vor fi fiind clasice?

Poate. Sau poate nu.

Sau poate la anul, pe perete la grupa mare, o să văd lipită vreo fabulă de care nu ştiam: Telefonul şi tableta - sau ceva de genu’.

un minim

cînd e vorba de crescut copii, e loc şi de greşeli, şi de încăpăţînări, şi de sfaturi; şi de o dorinţă firească de a face treaba bine.

Ce faci ca să fie bine?

E, oare, nevoie să apelezi întotdeauna la sistemul medical privat? Ştiu oameni care nici picaţi cu ceară nu s-ar duce la Grigore sau la Budimex. Da - la ştiu argumentele; da - îi înţeleg. Dar nu pot să îi conving că nici o clinică pediatrică particulară nu o să aibă noaptea personal pregătit ca lumea. Oho! Au şi privaţii nişte dude de doctori, nişte pîrîţi şi nişte repetenţi - credeţi-mă! Îi nevoie să-i şi plătiţi gros ca să vă greşească diagnosticul şi să vă trimită apoi, cu coada-ntre picioare, tot la Grigore sau la Budimex?

Îmi garantaţi mie că o grădiniţă particulară obişnuită e mai grozavă decît una de stat? Îmi garantaţi că are - grădiniţa aceea - mai multă grijă, mai bună mîncare, mai serioasă educaţie? Eu vă pot găsi cîte o educatoare legendară la fiecare grădiniţă de stat - educatoare la care se înghesuie să-şi dea copilul tot cartierul. Nu zic c-or fi oameni care-şi concep copiii în aşa fel încît să prindă şi pe nu ştiu ce învăţătoare în clasa-ntîi; dar dacă sînt oameni dintr-ăştia, să ştiţi că nu mă mai mir…

Cînd ne lăsăm copiii la desene, oare canalele standard nu-s de-ajuns? Are nevoie un copil mai mult decît oferă Minimax, Cartoon Network şi Disney? Cunosc oameni care plătesc, dintr-un soi de snobism timpuriu, pachete suplimentare TV - fără publicitate, fără nu ştiu ce desene la care se uită restul lumii; dar desenele tot desene sînt; nicovala cade peste motanul cel rău şi-l face chiseliţă şi în frumoasele Disney, şi în clasicele Hanna-Barbera, şi în vechile Tom şi Jerry.

uite-un nene pe cal!

Ne plîngem că ni-s copiii proşti, că la bac pică pe capete. Că-i vina - fireşte - a sistemului, a copiilor, a televiziunii.

Nasol! - dar copilul nu-i un soi de Mowgli, şi căutîndu-şi de unul singur un rost prin lume, să găsească exemple de viaţă de la babuini, lupi, urşi sau elefanţi; copilul e crescut de cineva.

De părinţi.

Unde-s părinţii, deci? De cîte ori nu v-a venit să-i crăpaţi capul unuia care vorbeşte la telefon în timp ce copilu-i cade de pe vreun topogan? De cîte ori nu v-a venit să-i ziceţi altuia: “explică-i, bă boule, copilului cutare lucru!”

Mersul împreună cu copiii la cumpărături, la mall, la joacă e frumos; dar nu e de ajuns. Fiecare ieşire undeva e prilej şi de distracţie, şi de simţit bine - dar şi de învăţat ceva.

Copilul nu şade cu capul destupat, aşteaptînd să i se umple mintea cu lucruri de la sine. Trebuie să-i dai şi exemple. Trebuie şi să-i deschizi gustul. Dacă te vede citind o carte, poate că o să deschidă şi el una. Dacă - trecînd pe lîngă o statuie - îi spui doar că e un nene călare pe un cal, o să meargă toată viaţa pe stradă şi nu o să aibă cum să admire şi să înţeleagă frumuseţea nici unui oraş din lume.

Mă opresc des pe lîngă statuile ale oraşului nostru. Unele sînt urîte, altele sînt frumoase - nu asta contează. Mă uit  atent la felul în care părinţii explică ce-nseamnă statuile astea. O statuie nu e - repet - un nene pe un cal! O statuie e un simbol, reprezintă ceva; nenea ăla o fi fost un rege, o fi fost într-o bătălie, s-o fi preocupat să conducă o ţară spre mai bine, în vremea lui s-au descoperit lucruri, s-au construit palate, s-au schimbat idei şi concepţii!

Fiecare statuie, fiecare palat, fiecare stradă e un prilej de a vorbi copiilor! De a le deschide ochii, de a le deschide mintea, de a le deschide gustul de cunoaştere!

E păcat să ratăm asta. Copiii-s curioşi - să fim şi noi curioşi; e o bună ocazie de a fi mai deştepţi împreună.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive