din nou în parc!

… vine primăvara și mitocanii se-ntorc din țările calde… pardon!… erau oricum aici: doar c-au început s-apară mai des pe uliță.

Ieși Soarele-n weekend și - odată cu el - se umplură parcurile și locurile de joacă cu veselie.

Veselie? Pardon! Scuzați! Poate priviri urîte și încruntate…

Necazul cu creșterea copiilor e că cei mici copiază ce văd la cei mari; iar cînd cel mare e mitocan, cînd cel mare fuge de restul oamenilor și i-i frică să se-amestece cu ei, bieții copii cresc aidoma…

Uitasem, peste iarnă, de ce specimene umane pot da-n parc.

Mi-au plăcut maxim două mame, fieștecare cu plodu’ ei. Copii frumoși, îmbrăcați frumos, dar care - săracii - nu știau să se joace. De un’ să știe? - ca să se joace, copilul are nevoie să iasă, să se frece de ceilalți, să-nvețe să relaționeze, să ceară și să primească…

Copiii ăia, săracii, nu știau: n-avuseseră de unde să-nvețe. Ce să facă bietul copil în parc, dacă e scos odată pe lună și lăsat să vadă doar atunci cum e lumea? Cum să se joace cu ceilalți, cînd nu-nțelege cum? Cum să intre-n găști și grupuri, dacă nu-i învățat să vorbească?

Mămițicile erau fericite. Era Soare, copiii se jucau; li se oferea prilejul să-și dezvolte, deci, personalitatea și să ajungă „firile vesele, deschise, frumoase și empatice” cărora „sistemul de învățămînt de Stat va avea grijă să le ciuntească aripile”.

Mămițicile n-ar fi îndrăznit, deci, să ciuntească vreo pană din aripile copiilor lor. Cînd se puneau de-a curmezișul prin tuburile toboganelor și se strîngeau douăzeci de alți copii-n spatele lor aveau bucuria să privească felul în care se dezvoltă caracterul frumoșilor lor copii.

Cînd frumoșii lor copii, după ce-au priceput - cu bunul lor simț de copii nevinovați - că nu se pot juca cu ceilalți copii din parc, s-au dus să se tăvălească prin nămol, mămițicile priveau cu-ncîntare felul propriu în care ei și-au făcut jocul lor.

Iar cînd, din nămol, s-au întors cu ciubotele pline de clisă și s-au urcat cu ele pe scări, tobogane, frînghii și leagăne, mămițicile s-au făcut că plouă: dă-i în pizda mă-sii pe toți ceilalți din parc, lasă-i să se murdărească, să se umple și ei de căcat și noroi.

Mi-au plăcut mult mămițicile astea: m-am bucurat să știu că mitocancele n-au pierit, peste iarnă.

la Pepco

… sărbătorile vin!

Cumpărăturile-s în toi. Lumea umblă-n sus și umblă-n jos; nu să-l caute pe Cristos, ci după una-alta: de-ale gurii și cadouri.

Copiii-s cei mai bucuroși că vine Moșu’.

Părinții bat magazinele. În „Jumbo” e prăpăd, mi s-a zis; dar merită, știți, să mergi acolo…

Vă mai recomand și-un alt magazin.

Se cheamă „Pepco”.

Vine din Polonia; dacă aveți vreunul prin preajmă, călcați-i pragul cu-ncredere. Au și ceva jucării (mai ieftine ca-n Carrefour) și - mai ales - hăinuțe. Frumoase, colorate, drăguțe, bune. Și, mai ales, bune la preț.

Eu am două-n cartier.

Soluție gratis pentru creșterea natalității

În ultimele două weekend-uri am înțeles nițel cum e să fii femeie însărcinată. Nu pentru că mi-aș fi pus corpul în slujba științei sau m-aș fi dus la hipnoză. Nici de la ciolanul afumat n-a fost. Nici vorbă. M-au ajutat toate centrele comerciale, mall-urile, dughenele cu mai mult de cinșpe metri pătrați și hipermarketurile de pe axa nord-sud și est-vest a Bucureștiului, în care-am căutat cu ce să ne mai îmbrăcăm noi în luna a cincea. Și am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Femeile gravide nu au nevoie de haine. Dacă ar avea nevoie, în societatea de consum capitalistă s-ar găsi.
  2. Femeile gravide nu au voie să poarte fuste.
  3. Femeile gravide nu au voie să poarte rochii.
  4. Femeile gravide au voie să poarte blugi. În cazul în care e caniculă, ghinion. În afară de blugi, mai există niște cîrpe lălâi cu imprimeuri cu efect halucinogen, un soi de șalvari ratați. Sau colanți.
  5. În afară de blugi, marii retaileri care țin fruntea mall-urilor le mai pun la dispoziție viitoarelor mămici două categorii de produse: tricourile cu glume cretine pentru oricine a trecut vreodată la cîțiva metri de-o sală de nașteri, gen mă aduce barza―ies din ou―mă benoclez prin buric și niște rochii, bluze capoate, dacă nu negre (că subțiază), barem în gamă de griuri-parastas. Adică există rochie de gravidă cu flori gri. Am văzut-o eu.
  6. Și… cireașa de pe tort! Femeile gravide trebuie să poarte sarafan sau salopetă!!! Ce poate fi mai elegant și mai igienic decît un sac din blugi pe care-l pui pe tine în fiecare zi a vieții tale de viitoare mămică?

Păi cum să facă, fraților, femeile astea copii care să ne plătească pensiile dacă nu au ce să pună pe ele??

Măriți alocațiile, indemnizațiile, faceți creșe, școli, dați fructe gratis la copii - mă bucură, sunt direct interesat. Da’ dacă s-ar găsi rochițe de gravidă cu buline? Sau bluzițe și fustițe și mai știu eu ce decente, colorate, bine croite, nu prăpăstiile alea sinistre de ocnaș! Ia să vedeți atunci cum ar crește natalitatea!

De ce fac englezoaicele cîte patru copii? V-ați întrebat? Și americancele? Și nordicele? Că au cu ce să se îmbrace, de-aia!

Cer intervenția statului! Cer revigorarea industriei ușoare! Să se bage trei schimburi la APACA! Să facem rochii bleu-ciel și cămăși office cu burtă! Să facem fuste gen creion pentru luna a cincea!

Dacă noi, ca nație, nu suntem în stare să dăm scaunul în autobuz unei gravide, haideți să punem niște haine ca lumea pe ea să nu se simtă ca naiba-n capot cât o ținem în picioare!!

mamițica lui Ștefan cel Mare

… cred că toată lumea a auzit de mama lui Ștefan cel Mare. Sau, măcar, de Ștefan cel Mare: s-a luptat cu turcii, a ridicat biserici, și-n general era cam dat naibii.

Ei - Ștefan avea o mamă. Și dacă el era așa aprig, nici ea nu era altminterea; ne-o înfățișează poetul: De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Ei, pe vremea aia erau și mamele altfel, cred. Ia să fi fost mama lui Ștefan cel Mare o mamițică din zilele noastre!

Ce? Îl mai trimetea să se bată cu turcii? Dacă-l trăgea curentul prin cine știe ce mlaștină? Nu - mai bine - aranja ‘mneaei cu mama lu’ alde Suliman să se înțeleagă frumos ca să nu le pățască băiețeii ceva?

Du-te la oștire! Pentru țară mori! - zice mai încolo-n poezie. Voi chiar v-o-nchipuiți pe mamițica lui Ștefan lăsîndu-și odorul să plece la bătălie așa, pe inima goală? Măcar de-l schimba la șosete, îi punea un fular mai gros, și-i dădea pe drum o oală cu sarmale fierbinți!

Dar, stați! Legenda nu-i doar asta; uitarăți de Vrîncioaia, baba care l-a ospețit pe Ștefan și i-a dat, la plecare, la pachet nu plăcinte, ci tocmai pe fiii ei, să lupte alături de vodă? Parc-o văd pe Vrîncioaia asta azi cum ar lua-o la picior taman pîn-la dispensar, să le scoată feciorilor concediu medical, certificat de handicapat și scutire!

Mai aud - prin autobuz, pe la cîte-o coadă - pe cîte cineva suspinînd: un Ștefan ne-ar trebui nouă, azi! Nu, dom’le - o mamă să-l crească pe Ștefan ne trebuie. Sau o Vrîncioaie.

Părerea mea.

antropologie de parc

Am mai zis-o, dacă vrei să știi ce te-așteaptă mai încolo, du-te unde societatea crește mare: printr-un parc, pe la vreun loc de joacă. O să vezi fel de fel de specii de bipede și uneori o să-ți vină să crezi că lumea noastră n-are scăpare. Alteori, nu - o să vezi și că oamenii încă-și cresc copiii cum se cade.

Dar nu despre asta-i vorba.

Știu că e o întreagă industrie de psihologi de copii. Știu că-s specialiști în problemele copiilor (care n-au auzit nici măcar de bullying, de exemplu). Dar pun pariu pe ce vreți voi că niciunul din ăști specialiști nu se duce, seara, la un loc de joacă, să vadă: ce, cum, de ce și - mai ales - pînă unde merg copiii…

În fine! Se mai zice că-ți poți face o idee despre ce se-ntîmplă-n jurul tău citind atent ce se scrie pe pereți, pe ziduri, pe garduri. Sîntem înconjurați de mesaje. Unele, mizerabile. Altele, cu miez; dar poate și ele, mizerabile.

Mă uitai cu atenție în împărăția copiilor, anume Castelul din Parcul Izvor. Sînt aici cotloane unde numai ei ajung, unde-și împărtășesc secrete, unde se fac și se desfac prietenii pe viață; părinții nu prea au cum să intre pe-aici, și se mulțumesc să stea de-o parte, mulțumiți că cei mici se joacă-n siguranță.

… la adăpost de cei mari, libertatea copiilor găsește căi de exprimare: mesaje scîrboase, glume și glumițe, caricaturi, dar și desene ori cuvinte… potrivite.

Iată un suflet de poet care plînge după fata care l-a uitat…

… și - vizavi - o mostră de humor în rime:

Am blurat numele artiștilor, dar și pe celor cărora le sînt dedicate aceste creații.

Top 10 replici de agăţat tătici

Care zice că un bebe e magnet pentru gagici, habar n-are pe ce lume trăieşte. Un bebe e magnet de întrebări stupide. Şi dacă reuşesc să dau discret pe google ca să-i explic maimuţei cum e cu moleculele moleculare şi organele interne ale felinelor mari, cu cele de mai jos încep uşor-uşor să cedez. Aşa că dacă vedeţi într-o zi vreo cucoană cocoţată pe Statuia Aviatorilor, să ştiţi cine-a urcat-o acolo şi de ce…

1. Da ce nervoasă e!! - regret că nu beau alcool şi nici nu sunt suficient de sociopat să răspund pe măsură. Cînd are de-a face cu copii sadici, abuzivi, rău intenţionaţi, prost crescuţi, inadaptaţi, impertinenţi, subdezvoltaţi emoţional şi violenţi în acelaşi timp, în mod firesc, se enervează. Există cîteva moduri de a sintetiza cele de mai sus într-un singur cuvînt. Ar fi nedrept pentru copilul de care îţi baţi joc transformîndu-l în cele de mai sus, dar crede-mă că ai merita să îl auzi.

2. Las-o că e copil – Exact! Păi tocmai! Dacă e copil, trebe educat. Cam cînd ar trebui să încep să-l educ? După ce îi iese buletinul? Nu-l abuzez, nu-l bat, nu-l umilesc. Îi spun ce nu are voie să facă - acum. Şi nu am nevoie de permisiunea nimănui să fac asta.

3. Las-o că e fată – pardooon??? Pardooooooon????????? Ultimul lucru pe care vreau să-l scot din fii-mea e o speriată smiorcăită. Cînd o javră ca tine o să încerce să-i mănînce ficaţii, ultimul lucru pe care vreau să-l facă e să vină bocind la mine.

4. Las-o că e mică – nu i-am cerut să rezolve ecuaţii de gradul trei. I-am cerut să nu mai zbiere. Nu-mi spune că nu te deranja că zbiară, că nu te cred. Pe mine mă deranjează ORICE copil care e lăsat să zbiere, oricând, în orice situaţie. Ca regulă dictată de natura umană, cînd zbiară copiii altora, mă deranjează mai rău decît al meu. De ce îmi faci obsevaţie? Pentru simpla plăcere de a mă contrazice în faţa copilului meu - deci de a-mi submina calitatea la care ţin cel mai mult pe acest pămînt, aia de părinte, ceea ce îţi dă iluzia de putere şi deşteptăciune pentru o secundă.

5. Da de ce nu-i daţi… (ex. mîncare de la McDonald’s sau ORICE alt aliment, de obicei dulciuri sau suc acidulat) – speri să auzi că are cel puţin o intoleranţă mică, ceva. Nimic nu-ţi place mai mult pe lumea asta decît să compătimeşti copii bolnavi. N-are intoleranţe. N-are alergii. Slavă Cerului, e sănătoasă tun. Nu-i dau că nu-i dau. Aş avea nevoie de cinci ani să-ţi explic de ce nu-i dau şi de alţii zece să-ţi explic de ce n-ar trebui să mă întrebi niciodată de ce nu-i dau.

6. Ar trebui s-o daţi la sport – pe bune?????? De la trei ani, fii-mea bate oraşul cu mine. Are 50.000 de kilometri la bord. Mergi tu într-o săptămînă pe jos cît merge fii-mea într-o duminică, cheamă Arafatu’, ieşi de la terapie intensivă, şi după aia mai vorbim. A, şi dacă te-ai fi obosit să-ntrebi, merge şi la sport, mersi de grijă.

7. Aţi luat-o şi pe ea??? – da. De aia, ca să te oftici. Ca să meargă, ca să vadă, ca să înveţe, ca să se descurce, ca să aibă repere, ca să poată compara, critica, cere mai mult. N-am luat-o pe banii tăi. Dacă tu nu-l iei pe-al tău, problema e la tine, nu la mine.

8. Şi i-a plăcut?!? – pe un ton superior-libidinos, perverso-mieros, care exclude orice probabilitate să-i fi plăcut, cu referire la muzee, expoziţii, excursii, plimbări, concerte, evenimente etc, despre care ţoapa presupune că tre’ să fii Pleşu ca să-ţi placă. Da, i-a plăcut. Nu, nu s-a plictisit. Da, a înţeles. Da, o să ţină minte. Pentru că e obişnuită.

9. Ce se bucură! – adicătelea, nu se face să trăieşti aşa, fără figuri, mofturi, fiţe, ca orişice nehalit nescos prin lume. Copilu’ fără băşini, care va să zică, degeaba l-ai mai făcut. Dacă n-ai reuşit să-i inoculezi convingerea propriei superiorităţi faţă de restul rasei umane pînă la grupa mare, ai greşit pe undeva.

10. Şi… preferata mea, de departe. „De ce n-o tundeţi?” La asta, n-am nimic de comentat.

povara începerii școlii

Observ cu mare sîcîială că, de ani buni de zile, începerea școlii e asociată cu scandal, cu înverșunări, cu frustrări… Ce greșit e!

Desigur, privesc televizorul, citesc presa, ascult oamenii-n parc și pe lîngă mine. Și-s trist că văd, în preajma zilei astea, cum se discută doar de povara de-a trimite copilul la școală; de lipsurile sistemului educațional; de bîjbîielile programei.

Nu cred că-i chiar așa o povară, pentru cei mai mulți dintre noi, să-și dea copilul la școală. Atenție - zic bine, pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru că știu bine că-s atîția (și chiar prea mulți!) oameni care au greutăți mai mari decît am vrea noi să credem…

Dar ce să vă zic eu! Dac-ai bani să bagi doi litri de cola-n copilul tău, nu-mi pare un capăt de țară să-i iei caiete de 7-leii-ăștia!

Dac-ai bani să iei atenții lu’ doamna, nu cred că face să te plîngi că ce scumpe-s cărțile!

Să-ți iei copiii la cumpărături pentru școală în hipermarket doar pentru a-i face să se simtă prost cu textele: „n-avem bani de asta, nu ne permitem, dragă, ailaltă”(dar să nu uităm, totuși, să luăm petul de bere pentru tăticu!) e cam de prost-gust!

Ce lecție dai copilului? Că începerea școlii e o povară. Că, decît să arunci banii pe școala aia, mai bine s-avem noi, mamă, burta plină!

Azi a fost 15 Septembrie. Și-a fost o zi splendidă; cu Soare, cu o căldură blîndă și cuminte, de parcă și lui Dumnezeu-Drăguțul i-a venit să facă cu ochiul copiilor care-ncepeau școala.

Un așa 15 Septembrie-i păcat să-l consideri o povară.

Dac-ați uitat cît de mult le place copiilor să se bucure, să vă fie rușine.

lăsaţi copiii să fugă de mine!

Brrrrr… cînd văd reclama asta…

Oameni care se presupune că vă iubiţi copiii, cum puteţi să-i lăsaţi în preajma acestor personaje sinistre?

Avem o mare. Cum să ne pişăm în ea.

Nu am văzut oamenii mai îngrijoraţi de soarta pruncilor lor în contextul crizei morale a societăţii contemporane, nu am văzut oameni mai nepăsători faţă de alţi oameni cînd vine vorba despre damblalele iritante şi dăunătoare ale copiilor lor, decît românii. Şi nu am văzut oameni care să crească copii mai nefericiţi decât românii.

Luaţi - aşadar - şapte reguli de aur, de respectat pe litoral, pentru satisfacţie garantată, în caz de familii cu copii înmatriculate în România.

1. Respectă cu cea mai mare sfinţenie orarul şi graficul de expunere la soare! Scoală-ţi copilul cu noaptea-n cap, du-l la plajă cînd nu-i nici dracu’, bagă-l înapoi în cameră, tîmpeşte-l de plictiseală pînă la patru jumate cînd e ok să ţi-l aduci înapoi la plajă. În toate aceste ore dintre reprizele de bronzat responsabil, lasă-l să se joace pe tabletă în timp ce tu-ţi scoţii ochii cu consoarta într-o cameră de 16 metri pătraţi. De ce altceva te-ai mai dus la mare? Chiar dacă podoaba ta e cea mai superioară de pe pămînt, tot trebuie să se simtă-n vacanţă mai ceva ca-n lagăr.

2. Vino cu prinţesa la plajă înţolită în dantele. Da, ştiu că ea vrea numai în rochiţă, şi urlă ca dementa dacă nu o asculţi, dar asta numai pentru că ţie îşi lipseşte simţul ridicolului şi al proporţiilor şi nu eşti capabil să gestionezi mofturile ei penale şi să creşti un copil sănătos la creier. Dantelele la plajă sunt unul dintre motivele pentru care nu am văzut femei mai lipsite de naturaleţe, de adecvare şi de stil decît româncele. Femei care nu se simt bine în pielea lor şi de asta - începînd cu adolescenţa - înghit găleţi de rahat de la oricine. Pentru că mica prinţesă, odată ajunsă toată numai volane pe plajă, realizează că alea nu se pupă cu cadrul natural, se simte-aiurea, dar nu cedează.

3. În caz de fecior, nu ieşi cu el din cameră dacă nu e călcat. Nu am văzut naţie de copii mai călcaţi ca românii. Cred că 75% din fiarele de călcat din UE se vînd în România. O mamă epuizată - printre altele - de călcat, e tot ce-şi doreşte un puşti în cele cinci-şase zile de stat la mare. Cînd s-o pastila în Vamă, să ştii că i s-o fi urât de tricouri high street călcate şi de mutra ta acră urlînd la tac-su Tu ştii cît am călcat eu aseară??!!!! Nu vă gîndiţi la prostii! „Printre altele” înseamnă griji peste griji peste griji - că nu e mîncarea proaspătă, că nu e marea curată, că e lumea rea etc etc.

4. Interzi-i copilului, categoric, să socializeze cu alţi copii, în special străini. Se ştie că guvernele străine ar trebui să interzică reproducerea, şi, în cazurile regretabile cînd aceasta are loc, să interzică familiilor cu copii să părăsească teritoriul naţional. Ca regulă generală, singurii Copii Minuni şi Îngeri Pogorîţi din Cer sunt ai tăi, restul - protoplasmă.

5. Ridiculizează-ţi, cît poţi, copilul, dacă prinde ceva în limba locală. Urlă la toată lumea în româneşte. Noam Chomsky a demostrat, în sfîrşit, acum trei ani, că, dacă urli la un străin care nu te-a înţeles din prima, acesta va pricepe instantaneu în mod miraculos ce grohăi tu. NU învăţa să spui mulţumesc în limba locală. Dă-i în mă-sa de jegoşi, doar plăteşti pentru mîncarea aia, nu tre’ să-i pupi în cur pentru ea.

6. Manifestă cel mai scîrbos dispreţ faţă de distracţiile locale. Românul e demn şi-n slip, şi nu se duce în vacanţă să-i îmbogăţească pe speculanţi! Nu da copilul cu titicarul! Nu-l plimba cu bicicleta! Nu-i da înghetaţă pe stradă! Se poate murdări pe tricoul sub licenţă luat de la mall! Pe care l-ai călcat! De două ori - o dată acasă şi o dată în cameră (NORMAL că ţi-ai luat fierul cu tine!). Şi, în fond, tu n-ai bani de aruncat pe titicar. De banii ăia îi mai iei un tricou de la mall, ca să vadă lumea că-i elegant(ă) şi ca să ai tu ce călca.

7. NU te juca cu copilul în apă! S-ar putea relaxa şi, Doamne-feri, chiar distra! Nu de aia ai venit la mare! În afară de mine şi de familia mea, nu am văzut români relaxaţi, jucând-se şi bălăcindu-se cu copiii. Dar nici nu am văzut copil mai vesel ca maimuţa mea. Şi nu, dacă stai pe cearşaf urlînd „ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă! ai grijă!” la puiul tău care se căzneşte în apă NU înseamnă că eşti o mamă bună. E nevoie de mai mult de-o ciorbă caldă şi un tricou călcat pentru asta. O mamă bună îşi mişcă curu’ (NU o spun la modul licenţios!!).

Una din scenele care mi-a plăcut cel mai mult anul ăsta la mare a fost cu un puşti la vreo 15 ani care îi făcea poze maică-sii pe dig, înţolită în voaluri diafane şi gablonţuri de la vreo cinci tarabe, în ipostaze de divă de Coasta de Azur. Mama era complet penală, dar nu l-am văzut pe adolescentul de un metru nouăzeci făcând vreo mutră rebelă de sictir că tre’ să-i facă poze. Probabil că, la rîndul ei, ea îl lăsase se se simtă bine la mare când era mic. Nu erau români.

Abecedarul 1952

… poate v-ați întrebat ce-or fi învățat, în primii pași ai școlii, copiii altor vremuri - mai tulburi. Copii care azi sunt bunici; dar care, dacă s-ar apuca să le citească nepoților bazaconiile de mai jos, ar fi repede retrogradați din funcția onorifică de baby-sitter.

Da, vremurile s-au schimbat; noi ne-am schimbat - gîndim altfel, poate…

Vedeți mai jos cîteva imagini din Abecedarul apărut în 1952. Ando l-a primit de la prietenul său, Mihai Sădeanu, căruia îi mulțumim:

Zîmbești fără să vrei: am un cuc… am o rîmă mică… mama are multă lînă…

Dar părinții munceau cu drag pentru Republica Populară, mergeau la Magazinul de Stat, și totul era bine: viitorul era în fața tuturor - și însemna progres, însemna mai bine.

Alte vremuri.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive