carte frumoasă…

… puține au fost cărțile care-au fost atît de rîvnite în vremurile comunismului, precum „Atlasul Zoologic”. Nu doar că se găsea greu, dar era și scump - trecea bine de suta de lei, iar suta era încă grea.

Pe hîrtie lucioasă, cretată, cu planșele desenate cu talent și migală, era o carte peste care te puteai uita zile-n șir…

Anii au trecut. Azi, la orice colț de stradă, dai peste cărți frumoase. Unele-s chiar traduse cu un pic de bun-simț; dar cele mai multe - nu. În plus, sînt scrise cu fel de fel de fonturi pe care copiii se chinuie să le buchisească, de „artistice” ce sînt.

Zeci de așa-zise „edituri” propășesc vînzînd tipărituri - că nu-s cărți! - pentru copii, la niște prețuri oribil de mari.

Dar copiii vor avea nevoie mereu de lucruri frumoase și bune.

Așa că nu dați banii pe prostii.

Cumpărați „Atlasul Zoologic”, re-editat în condiții grafice foarte bune de Editura Didactică și Pedagogică. Cumpărați-lonline, direct de la editură, chiar - o să primiți tot ajutorul. Îl primiți prin poștă sau îl luați direct de la sediul lor - e la doi pași de Cișmigiu, ce plimbare frumoasă!

„Atlasul Zoologic” se vinde la prețul nemaiîntîlnit de… 45 de lei.

A - cu un drum, am luat și „Atlasul Botanic” - ăsta e 43 de lei.

Atlasurile astea fac toți, toți banii. Mă bucur că le-am luat.

o privire asupra școalelor de-acum trei sferturi de secol

… citii pe Biblioteca Digitală a Bucureştilor un anuar al școalelor bucureștene din 1941-42.

În vremuri tulburi, Școala căuta să-și facă treaba și să se laude cu drumul parcurs. Bucureștiul se mărea, înghițind comune și mahalale - și localuri de școli se construiau; se utilau; grădinițele, cantinele se-ndeseau; iar copiii învățau mai bine, după metode noi.

Parcursese lung drum, școala, de la ceaslovul lui Creangă și de la metoda lui Marius Chicoș Rostogan. Ca exemplu, cu-n secol înainte, într-a patra programa sunase altfel.

Țara era săracă, degeaba credem noi că interbelicul fusese o perioadă a laptelui și a mierii. Înapoierea oamenilor trăgea încă greu. Cartierele sărace utilau cu greu școlile. Nici atunci nu erau copii care să-și permită să urmeze cursurile. Pentru ei se căuta să se-nființeze cantine, ale căror provizii să fie procurate prin comunitate…

Copiii săraci - debili, tuberculoși - puteau petrece timp la solarii.

Era greu. Abordarea Inspectoratului v-ar părea azi brutală, discriminatorie, fascistă.

Proștii cu proștii, deștepții cu deștepții. Nu era un sistem perfect; era un sistem care - cred - încerca să caute ce-i mai bine de făcut. Erau alte, alte vremuri.

… dacă - azi - cineva ne-ar categorisi copiii aidoma tabelei de mai jos, ar ajunge la pușcărie.

… cu toată abordarea asta brutală, ieșea un pic la suprafață încercarea de a înțelege problemele și cauzele lor. Copiii erau nu numai categorisiți, dar și urmăriți îndeaproape.

Citiți argumentația de mai jos - dar chiar și-acum trei sferturi de veac era justificată, oare?

Cu toate astea, școala educa după metode noi. Teatru; desen; cercuri diverse; ateliere; muzică…

Școala începea să-nțeleagă că cei mici trebuie să iasă, să umble; să facă excursii. Priviți planul unei excursii de-o zi pînă la Pădurea Băneasa: pe jos! Azi ar fi de neconceput să lași copii să meargă altfel decît cu autocarul.

Cîte putea învăța un copil, de la Arcul de Triumf pînă la Băneasa! Istorie, antropologie, industrie. Natură, avioane, trenuri, radiodifuziune, orientare pe hartă…

Asta era bine - și promitea să fie tot mai bine.

Anuarul școalelor primare e o lectură care nu plictisește. Ne-ajută azi să pricepem cum vedeam lucrurile atunci. Dar - la fel ca și acum - și dăscălimea de-atunci scăpa lucruri elementare din vedere. Anuarul conține o listă a școlilor, cu un mic istoric succint al celor mai vechi; cele particulare sunt și ele pomenite. Dăm și peste Notre Dame de Sion

… dar nu dăm peste o amărîtă de listă cu adresele școlilor. Avem lista personalului din toate școlile - dar nu deslușim, cu ajutorul Anuarului, unde erau ele. Bunăoară - și vă las cu ghicitoarea asta - unde era Școala de băieți nr. 52, înfățișată în imaginea de mai jos?

Liceul Mihai Ionescu - impresii

Acum doi ani pe vremea asta căutam disperat școală.

Am ales Liceul Teoretic „Mihai Ionescu” în baza unor recomandări.

La două luni de la începerea școlii, în noiembrie 2014, căutam iar disperat școală. În luna februarie deja situația devenise intolerabilă. Îi invidiam pe cei care reușiseră să-și mute copiii în vacanța intersemestrială, eu fusesem mai fraier, nu-mi ieșise.

Pe scurt: dispreț față de siguranța copilului, lipsă de supraveghere, ignorarea violenței verbale și fizice echivalentă cu încurajarea ei, sancționarea victimelor, haos, nesimțire, tupeu agresiv, minciună. Și de învățat, în caz că vă întrebați, nimic. Zero. Nada de nada.

Puteți să-mi cereți detalii înainte de a vă înscrie copilul acolo. Vă voi răspunde cu mare drag.

Mamele nu-s importante

Știți - ne plîngem că viitorul ni-i sumbru, dar ce facem ca să-l colorăm?

… mmmmnimic.

E la mintea cocoșului că orice bună măsură luată azi, în sprijinul celor ce-o să vină, își va arăta roadele cu timpul: pe măsură ce oamenii se vor obișnui cu binele, vor lua decizii ce pot aduce un mîine mai bun - chiar mai îndepărtat.

Așadar, ce face Statul ca să fie bine? Să-ncepem cu ceea ce face el pentru Mame.

Mama are voie să șadă acasă - nu așa cum credeți, uitîndu-se la televizor ori stînd pe telefon, ci ocupîndu-se de copilul ei mic - doi ani. O vreme a fost așa: în ăia doi ani primea 85 la sută din salariul ei, dar nu mai puțin de o anume sumă minimă.

Statul nostru, în bunătatea și înțelepciunea sa, s-a gîndit că-i un adevărat huzur pentru mame; așa că a schimbat treaba asta: stai acas’ pe 85 la sută un an saustai doi ani - dar pe o sumă mică, minimă.

De vreo juma’ de an este o inițiativă care vrea să îndrepte mizeria asta. Inițiativă care a zăcut, prin bucătăria deputaților, așteptînd să-i vie rîndul; căci, nu-i așa, Mamele nu-s la fel de importante precum cîinii ciobanilor…

Inițiativa zace și azi; că, în tot acest timp, mii de mame pierd bani - bani care-ar putea fi ai lor; din care-ar putea să facă mai mult și mai bine copiilor.

Acum cîțiva ani, noul-născut primea și-o mică sumă pentru trusou; iar familia beneficia și de-o primă de naștere: nu mult, dar un ajutor, acolo; un gest; o încurajare. Desigur, așa ceva azi nu mai există.

Deci, am văzut cît de bine și de frumos încurajăm mamele viitoare - să vedem și cît de ușor le este și celor care deja au copil. Cîte creșe s-au construit? Că mai e cîte un primar care-a mai renovat vreuna ori chiar a construit alta, e caz izolat; dar creșe și grădinițe trebuie să fie construite nu doar prin voință locală - ci prin voința și străduința Statului; el încurajează oamenii să producă viitorul.

Se lățesc orașe, se ridică etaje peste etaje de blocuri; stau mii de oameni la periferiile cele noi - dar în aceste periferii găsești doar grădinițe și creșe particulare… scumpe - pe bani. Bani, bani, bani!

Ți-a plăcut cînd te-ai futut cu bărbat-tu, hai? Ia - acuma treci să te fută și Statul.

Dar ce-mi place cu adevărat, îmi place maxim, este că, oricît am căutat, n-am văzut aceste subiecte preluate pe nicăieri; n-am văzut analiști, n-am văzut editorialiști, n-am văzut dătători de păreri, n-am văzut deontologi, n-am văzut bloggeri - n-am văzut pe nimeni scriind despre Mame, despre ce-nseamnă sprijinirea familiei pentru o țară, despre ce lucru gingaș este viitorul ei.

Pentru că Statul e făcut de noi; „oameni” care-am învățat să nu ne mai pese de lucrurile din jurul nostru.

din nou în parc!

… vine primăvara și mitocanii se-ntorc din țările calde… pardon!… erau oricum aici: doar c-au început s-apară mai des pe uliță.

Ieși Soarele-n weekend și - odată cu el - se umplură parcurile și locurile de joacă cu veselie.

Veselie? Pardon! Scuzați! Poate priviri urîte și încruntate…

Necazul cu creșterea copiilor e că cei mici copiază ce văd la cei mari; iar cînd cel mare e mitocan, cînd cel mare fuge de restul oamenilor și i-i frică să se-amestece cu ei, bieții copii cresc aidoma…

Uitasem, peste iarnă, de ce specimene umane pot da-n parc.

Mi-au plăcut maxim două mame, fieștecare cu plodu’ ei. Copii frumoși, îmbrăcați frumos, dar care - săracii - nu știau să se joace. De un’ să știe? - ca să se joace, copilul are nevoie să iasă, să se frece de ceilalți, să-nvețe să relaționeze, să ceară și să primească…

Copiii ăia, săracii, nu știau: n-avuseseră de unde să-nvețe. Ce să facă bietul copil în parc, dacă e scos odată pe lună și lăsat să vadă doar atunci cum e lumea? Cum să se joace cu ceilalți, cînd nu-nțelege cum? Cum să intre-n găști și grupuri, dacă nu-i învățat să vorbească?

Mămițicile erau fericite. Era Soare, copiii se jucau; li se oferea prilejul să-și dezvolte, deci, personalitatea și să ajungă „firile vesele, deschise, frumoase și empatice” cărora „sistemul de învățămînt de Stat va avea grijă să le ciuntească aripile”.

Mămițicile n-ar fi îndrăznit, deci, să ciuntească vreo pană din aripile copiilor lor. Cînd se puneau de-a curmezișul prin tuburile toboganelor și se strîngeau douăzeci de alți copii-n spatele lor aveau bucuria să privească felul în care se dezvoltă caracterul frumoșilor lor copii.

Cînd frumoșii lor copii, după ce-au priceput - cu bunul lor simț de copii nevinovați - că nu se pot juca cu ceilalți copii din parc, s-au dus să se tăvălească prin nămol, mămițicile priveau cu-ncîntare felul propriu în care ei și-au făcut jocul lor.

Iar cînd, din nămol, s-au întors cu ciubotele pline de clisă și s-au urcat cu ele pe scări, tobogane, frînghii și leagăne, mămițicile s-au făcut că plouă: dă-i în pizda mă-sii pe toți ceilalți din parc, lasă-i să se murdărească, să se umple și ei de căcat și noroi.

Mi-au plăcut mult mămițicile astea: m-am bucurat să știu că mitocancele n-au pierit, peste iarnă.

la Pepco

… sărbătorile vin!

Cumpărăturile-s în toi. Lumea umblă-n sus și umblă-n jos; nu să-l caute pe Cristos, ci după una-alta: de-ale gurii și cadouri.

Copiii-s cei mai bucuroși că vine Moșu’.

Părinții bat magazinele. În „Jumbo” e prăpăd, mi s-a zis; dar merită, știți, să mergi acolo…

Vă mai recomand și-un alt magazin.

Se cheamă „Pepco”.

Vine din Polonia; dacă aveți vreunul prin preajmă, călcați-i pragul cu-ncredere. Au și ceva jucării (mai ieftine ca-n Carrefour) și - mai ales - hăinuțe. Frumoase, colorate, drăguțe, bune. Și, mai ales, bune la preț.

Eu am două-n cartier.

Soluție gratis pentru creșterea natalității

În ultimele două weekend-uri am înțeles nițel cum e să fii femeie însărcinată. Nu pentru că mi-aș fi pus corpul în slujba științei sau m-aș fi dus la hipnoză. Nici de la ciolanul afumat n-a fost. Nici vorbă. M-au ajutat toate centrele comerciale, mall-urile, dughenele cu mai mult de cinșpe metri pătrați și hipermarketurile de pe axa nord-sud și est-vest a Bucureștiului, în care-am căutat cu ce să ne mai îmbrăcăm noi în luna a cincea. Și am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Femeile gravide nu au nevoie de haine. Dacă ar avea nevoie, în societatea de consum capitalistă s-ar găsi.
  2. Femeile gravide nu au voie să poarte fuste.
  3. Femeile gravide nu au voie să poarte rochii.
  4. Femeile gravide au voie să poarte blugi. În cazul în care e caniculă, ghinion. În afară de blugi, mai există niște cîrpe lălâi cu imprimeuri cu efect halucinogen, un soi de șalvari ratați. Sau colanți.
  5. În afară de blugi, marii retaileri care țin fruntea mall-urilor le mai pun la dispoziție viitoarelor mămici două categorii de produse: tricourile cu glume cretine pentru oricine a trecut vreodată la cîțiva metri de-o sală de nașteri, gen mă aduce barza―ies din ou―mă benoclez prin buric și niște rochii, bluze capoate, dacă nu negre (că subțiază), barem în gamă de griuri-parastas. Adică există rochie de gravidă cu flori gri. Am văzut-o eu.
  6. Și… cireașa de pe tort! Femeile gravide trebuie să poarte sarafan sau salopetă!!! Ce poate fi mai elegant și mai igienic decît un sac din blugi pe care-l pui pe tine în fiecare zi a vieții tale de viitoare mămică?

Păi cum să facă, fraților, femeile astea copii care să ne plătească pensiile dacă nu au ce să pună pe ele??

Măriți alocațiile, indemnizațiile, faceți creșe, școli, dați fructe gratis la copii - mă bucură, sunt direct interesat. Da’ dacă s-ar găsi rochițe de gravidă cu buline? Sau bluzițe și fustițe și mai știu eu ce decente, colorate, bine croite, nu prăpăstiile alea sinistre de ocnaș! Ia să vedeți atunci cum ar crește natalitatea!

De ce fac englezoaicele cîte patru copii? V-ați întrebat? Și americancele? Și nordicele? Că au cu ce să se îmbrace, de-aia!

Cer intervenția statului! Cer revigorarea industriei ușoare! Să se bage trei schimburi la APACA! Să facem rochii bleu-ciel și cămăși office cu burtă! Să facem fuste gen creion pentru luna a cincea!

Dacă noi, ca nație, nu suntem în stare să dăm scaunul în autobuz unei gravide, haideți să punem niște haine ca lumea pe ea să nu se simtă ca naiba-n capot cât o ținem în picioare!!

mamițica lui Ștefan cel Mare

… cred că toată lumea a auzit de mama lui Ștefan cel Mare. Sau, măcar, de Ștefan cel Mare: s-a luptat cu turcii, a ridicat biserici, și-n general era cam dat naibii.

Ei - Ștefan avea o mamă. Și dacă el era așa aprig, nici ea nu era altminterea; ne-o înfățișează poetul: De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Ei, pe vremea aia erau și mamele altfel, cred. Ia să fi fost mama lui Ștefan cel Mare o mamițică din zilele noastre!

Ce? Îl mai trimetea să se bată cu turcii? Dacă-l trăgea curentul prin cine știe ce mlaștină? Nu - mai bine - aranja ‘mneaei cu mama lu’ alde Suliman să se înțeleagă frumos ca să nu le pățască băiețeii ceva?

Du-te la oștire! Pentru țară mori! - zice mai încolo-n poezie. Voi chiar v-o-nchipuiți pe mamițica lui Ștefan lăsîndu-și odorul să plece la bătălie așa, pe inima goală? Măcar de-l schimba la șosete, îi punea un fular mai gros, și-i dădea pe drum o oală cu sarmale fierbinți!

Dar, stați! Legenda nu-i doar asta; uitarăți de Vrîncioaia, baba care l-a ospețit pe Ștefan și i-a dat, la plecare, la pachet nu plăcinte, ci tocmai pe fiii ei, să lupte alături de vodă? Parc-o văd pe Vrîncioaia asta azi cum ar lua-o la picior taman pîn-la dispensar, să le scoată feciorilor concediu medical, certificat de handicapat și scutire!

Mai aud - prin autobuz, pe la cîte-o coadă - pe cîte cineva suspinînd: un Ștefan ne-ar trebui nouă, azi! Nu, dom’le - o mamă să-l crească pe Ștefan ne trebuie. Sau o Vrîncioaie.

Părerea mea.

antropologie de parc

Am mai zis-o, dacă vrei să știi ce te-așteaptă mai încolo, du-te unde societatea crește mare: printr-un parc, pe la vreun loc de joacă. O să vezi fel de fel de specii de bipede și uneori o să-ți vină să crezi că lumea noastră n-are scăpare. Alteori, nu - o să vezi și că oamenii încă-și cresc copiii cum se cade.

Dar nu despre asta-i vorba.

Știu că e o întreagă industrie de psihologi de copii. Știu că-s specialiști în problemele copiilor (care n-au auzit nici măcar de bullying, de exemplu). Dar pun pariu pe ce vreți voi că niciunul din ăști specialiști nu se duce, seara, la un loc de joacă, să vadă: ce, cum, de ce și - mai ales - pînă unde merg copiii…

În fine! Se mai zice că-ți poți face o idee despre ce se-ntîmplă-n jurul tău citind atent ce se scrie pe pereți, pe ziduri, pe garduri. Sîntem înconjurați de mesaje. Unele, mizerabile. Altele, cu miez; dar poate și ele, mizerabile.

Mă uitai cu atenție în împărăția copiilor, anume Castelul din Parcul Izvor. Sînt aici cotloane unde numai ei ajung, unde-și împărtășesc secrete, unde se fac și se desfac prietenii pe viață; părinții nu prea au cum să intre pe-aici, și se mulțumesc să stea de-o parte, mulțumiți că cei mici se joacă-n siguranță.

… la adăpost de cei mari, libertatea copiilor găsește căi de exprimare: mesaje scîrboase, glume și glumițe, caricaturi, dar și desene ori cuvinte… potrivite.

Iată un suflet de poet care plînge după fata care l-a uitat…

… și - vizavi - o mostră de humor în rime:

Am blurat numele artiștilor, dar și pe celor cărora le sînt dedicate aceste creații.

Top 10 replici de agăţat tătici

Care zice că un bebe e magnet pentru gagici, habar n-are pe ce lume trăieşte. Un bebe e magnet de întrebări stupide. Şi dacă reuşesc să dau discret pe google ca să-i explic maimuţei cum e cu moleculele moleculare şi organele interne ale felinelor mari, cu cele de mai jos încep uşor-uşor să cedez. Aşa că dacă vedeţi într-o zi vreo cucoană cocoţată pe Statuia Aviatorilor, să ştiţi cine-a urcat-o acolo şi de ce…

1. Da ce nervoasă e!! - regret că nu beau alcool şi nici nu sunt suficient de sociopat să răspund pe măsură. Cînd are de-a face cu copii sadici, abuzivi, rău intenţionaţi, prost crescuţi, inadaptaţi, impertinenţi, subdezvoltaţi emoţional şi violenţi în acelaşi timp, în mod firesc, se enervează. Există cîteva moduri de a sintetiza cele de mai sus într-un singur cuvînt. Ar fi nedrept pentru copilul de care îţi baţi joc transformîndu-l în cele de mai sus, dar crede-mă că ai merita să îl auzi.

2. Las-o că e copil – Exact! Păi tocmai! Dacă e copil, trebe educat. Cam cînd ar trebui să încep să-l educ? După ce îi iese buletinul? Nu-l abuzez, nu-l bat, nu-l umilesc. Îi spun ce nu are voie să facă - acum. Şi nu am nevoie de permisiunea nimănui să fac asta.

3. Las-o că e fată – pardooon??? Pardooooooon????????? Ultimul lucru pe care vreau să-l scot din fii-mea e o speriată smiorcăită. Cînd o javră ca tine o să încerce să-i mănînce ficaţii, ultimul lucru pe care vreau să-l facă e să vină bocind la mine.

4. Las-o că e mică – nu i-am cerut să rezolve ecuaţii de gradul trei. I-am cerut să nu mai zbiere. Nu-mi spune că nu te deranja că zbiară, că nu te cred. Pe mine mă deranjează ORICE copil care e lăsat să zbiere, oricând, în orice situaţie. Ca regulă dictată de natura umană, cînd zbiară copiii altora, mă deranjează mai rău decît al meu. De ce îmi faci obsevaţie? Pentru simpla plăcere de a mă contrazice în faţa copilului meu - deci de a-mi submina calitatea la care ţin cel mai mult pe acest pămînt, aia de părinte, ceea ce îţi dă iluzia de putere şi deşteptăciune pentru o secundă.

5. Da de ce nu-i daţi… (ex. mîncare de la McDonald’s sau ORICE alt aliment, de obicei dulciuri sau suc acidulat) – speri să auzi că are cel puţin o intoleranţă mică, ceva. Nimic nu-ţi place mai mult pe lumea asta decît să compătimeşti copii bolnavi. N-are intoleranţe. N-are alergii. Slavă Cerului, e sănătoasă tun. Nu-i dau că nu-i dau. Aş avea nevoie de cinci ani să-ţi explic de ce nu-i dau şi de alţii zece să-ţi explic de ce n-ar trebui să mă întrebi niciodată de ce nu-i dau.

6. Ar trebui s-o daţi la sport – pe bune?????? De la trei ani, fii-mea bate oraşul cu mine. Are 50.000 de kilometri la bord. Mergi tu într-o săptămînă pe jos cît merge fii-mea într-o duminică, cheamă Arafatu’, ieşi de la terapie intensivă, şi după aia mai vorbim. A, şi dacă te-ai fi obosit să-ntrebi, merge şi la sport, mersi de grijă.

7. Aţi luat-o şi pe ea??? – da. De aia, ca să te oftici. Ca să meargă, ca să vadă, ca să înveţe, ca să se descurce, ca să aibă repere, ca să poată compara, critica, cere mai mult. N-am luat-o pe banii tăi. Dacă tu nu-l iei pe-al tău, problema e la tine, nu la mine.

8. Şi i-a plăcut?!? – pe un ton superior-libidinos, perverso-mieros, care exclude orice probabilitate să-i fi plăcut, cu referire la muzee, expoziţii, excursii, plimbări, concerte, evenimente etc, despre care ţoapa presupune că tre’ să fii Pleşu ca să-ţi placă. Da, i-a plăcut. Nu, nu s-a plictisit. Da, a înţeles. Da, o să ţină minte. Pentru că e obişnuită.

9. Ce se bucură! – adicătelea, nu se face să trăieşti aşa, fără figuri, mofturi, fiţe, ca orişice nehalit nescos prin lume. Copilu’ fără băşini, care va să zică, degeaba l-ai mai făcut. Dacă n-ai reuşit să-i inoculezi convingerea propriei superiorităţi faţă de restul rasei umane pînă la grupa mare, ai greşit pe undeva.

10. Şi… preferata mea, de departe. „De ce n-o tundeţi?” La asta, n-am nimic de comentat.




acasa

despre...

acte alocatie astm bani batista bebelusuilui Bepanthen bloguri bunici carti carucior certificat de nastere Circ civilizatie Clinica Mayo cumparaturi desene animate Dr. Spock educatie farmacie fun general haine igiena joaca jucarii locuri de joaca magazine medicamente nume Orlando parc parinti porcarii povesti pregatiri presa sarcina scoala sfaturi siguranta copilului spitale studii teatru vacanta zile libere

pe categorii:

comentarii noi

arhive